Prin acordurile şi memorandumurile semnate cu România, partenerii chinezi se angajează să respecte toate cerinţele europene în achiziţiile publice, dar nu vor aloca la noi bani din bugetul lor de stat.

Miliardele de euro care se întrevăd ca investiţii chineze în România, în baza acordurilor, scrisorilor şi memorandumurilor semnate zilele trecute la Bucureşti, au încins imaginaţia politicienilor, dar au şi pus pe jar comunitatea europeană.

În termenii pretenţioşi ai diplomaţiei internaţionale, România şi-a deschis porţile pentru a facilita investiţiile masive pe care le oferă China şi iată că acum s-a trecut la acţiuni concrete prin acorduri bilaterale. În termeni pragmatici însă, aceste aranjamente înseamnă îndeplinirea unor condiţii necesare, dar nu şi suficiente pentru ca banii chinezilor să transforme în realitate megaproiectele trecute de români în respectivele documente.

În ce măsură sunt angajante aceste înţelegeri parafate cu chinezii şi cât optimism poate justifica semnarea lor? Analistul economic Ionel Blănculescu arată că partea chineză îşi asumă să respecte regulile jocului, deci putem avea încredere în concretizarea proiectelor, dar ideea că banii Chinei se vor revărsa într-un fel de şuvoi de nestăvilit către România este un mit la care trebuie să renunţăm.

Practic, China îşi asumă că va respecta normele UE pentru a intra pe piaţa comunitară, şi România este văzută ca o poartă potrivită acestui demers, iar noi trebuie să profităm de oportunitatea astfel creată.

Memorandumul nu este un contract

„Aceste memorandumuri şi scrisori de intenţie au grade de angajare mai mici decât contractele comerciale, dar presupun recunoaşterea unor premise de la care vor porni viitoarele investiţii. Practic, partea chineză recunoaşte că va trebui să respecte reguluile europene privind achiziţiile publice, fără să ceară priori