(Dilemateca, anul VIII, nr. 90, noiembrie 2013) Numeroşi sînt străinii care, în ultimele două secole, au lăsat urme durabile în cultura Franţei. Dictionnaire des étrangers qui ont fait la France/Dicţionarul străinilor care au făcut Franţa, Editura Robert Laffont, 2013, 956 pagini, redactat de un colectiv de autori sub direcţia lui Pascal Ory, profesor de istorie la Sorbona, depune mărturie în acest sens. În momentul unor dezbateri aprinse în Franţa pro şi contra expulzării romilor şi al polemicilor iscate de atacuri cu tentă rasială în media şi în Adunarea Naţională la adresa ministrului justiţiei Christiane Taubira, născută la Cayenne în Guiana franceză, această lucrare monumentală, serios documentată, demonstrează aportul străinilor, mai important decît s-ar crede, la formula specificului francez. Criteriul alfabetic propriu oricărui dicţionar pune la cale întîlnirea ironică dintre ţigani şi Valls Manuel, actualul ministru de Interne al Franţei, spaniol naturalizat francez doar în 1982. Care străini şi cum au făcut ei Franţa? Străinii care au făcut Franţa? Nu cumva verbul ar trebui pus între ghilimele? Titlul pare o reverenţă, simpatică şi binevoitoare, în direcţia străinilor, dar de natură să justifice o parte a discursului ambiant, recurent în Franţa, Italia, Germania, Marea Britanie, care identifică drept sursă a problemelor sociale prea marea generozitate arătată străinilor. Sau aserţiunile pline de o sinceră preocupare pentru destinul Franţei ale filozofului Alain Finkielkraut care, în ultima sa carte, L'identité malheureuse, Stock, 2013, crede a distinge în comportamentul francezilor ceea ce el numeşte le romantisme pour autrui - romantismul pentru celălalt. Asumîndu-şi cu mult curaj şi o doză de stoicism rolul de casandră, ba chiar şi pe cel deloc glorios de "reacţionar de serviciu", filozoful rezumă astfel raporturile ţării sale cu străinii: "Franţa se dete