Foto: Arhiva personală Matei Vişniec Consider că dramaturgul Matei Vişniec, aşa cum îl cunosc, este o persoană convenabilă în primul rând regizorilor ce îi montează piesele. Scrie mult, e jucat foarte mult în teatre ale lumii şi nu pare să aibă reacţii acide la un spectacol sau altul realizat pe textele sale.
Urmărindu-l adesea la evenimente teatrale, observi la el o curiozitate, de parcă îşi descoperă în acel moment piesa scrisă. Am admirat întotdeauna felul său de a-şi ţine în ordine totul ce ţine de opera sa dramatică. Este propriul său „agent literar”, lucru deloc uşor pentru el, căci munceşte mult. Dar Matei Vişniec a ştiut să-şi promoveze textele: în ultimii zece-cincprezece ani este cel mai jucat autor dramatic român în lume. A publicat multe volume: de teatru, de poezie, de proză. A vorbit mereu în cărţile sale despre alţii. Recent, însă, a apărut un volum despre Matei Vişniec, semnat de Daniela Magiaru: „Matei Vişnie. Mirajul cuvintelor calde” (Editura Institutului Cultural Român).
Aşa cum apreciază autoarea, „Matei Vişniec este numele unei poveşti de succes (...). Demersul de faţă îşi are originea în contextualizările oferite de «etichetele» exegetice puse în circulaţie în ultimii ani. Am încercat, fireşte, să trec dincolo de ele, considerând că orice etichetare limitează înţelegerea. Piesele lui Matei Vişniec se cer «recitite» de la bun început: ele te invită – insistent şi agresiv - să le descoperi şi strategiile de seducţie...”.
Daniela Magiaru afirmă că această carte propune o întoarcere la text şi evaluarea lui prin diverse grile de lectură. Într-un capitol al volumului putem citi despre „trecerea de la poezie la teatru”, despre „teatrul absurdului – definiri şi acccepţiuni” sau despre „absurdul lui Matei Vişnie”.
Al doilea capitol al cărţii este dedicat în totalitate dramaturgiei lui Vişniec, autoarea atrăgând atenţia cititor
