Un tânăr din Braşov trebuie să dea socoteală în faţa legii după ce a distrus, cu o sabie, două maşini. Incidentul s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri, în jurul orelor 03.30. Băiatul a călătorit cu taxi-ul până pe strada Barbu Lăutaru, iar când a coborât din maşină a început să lovească autoturismul cu sabia, pe care o luase de acasă. Tânărul a spart parbrizul şi a distrus mai multe părţi ale taximetrului, iar ulterior, pentru că nu a reuşit să se calmeze, a început să lovească şi un autoturism Skoda, parcat în zonă. Şi de această dată, scandalagiul a spart geamurile maşinii şi luneta, iar apoi a fugit. Îngrozit de ceea ce vede, taximetristul a anunţat imediat Poliţia. Oamenii legii l-au reţinut pe suspect, în scurt timp. Csaba S., în vârstă de 20 de ani, este cercetat în stare de libertate pentru comiterea infracţiunii de distrugere şi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. Un tânăr din Braşov trebuie să dea socoteală în faţa legii după ce a distrus, cu o sabie, două maşini. Incidentul s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri, în jurul orelor 03.30. Băiatul a călătorit cu taxi-ul până pe strada Barbu Lăutaru, iar când a coborât din maşină a început să lovească autoturismul cu sabia, pe care o luase de acasă. Tânărul a spart parbrizul şi a distrus mai multe părţi ale taximetrului, iar ulterior, pentru că nu a reuşit să se calmeze, a început să lovească şi un autoturism Skoda, parcat în zonă. Şi de această dată, scandalagiul a spart geamurile maşinii şi luneta, iar apoi a fugit. Îngrozit de ceea ce vede, taximetristul a anunţat imediat Poliţia. Oamenii legii l-au reţinut pe suspect, în scurt timp. Csaba S., în vârstă de 20 de ani, este cercetat în stare de libertate pentru comiterea infracţiunii de distrugere şi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.