Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jaful de la casa de schimb, cu autor necunoscut după trei ani

Publicat in Adevarul, duminică 29 ianuarie 2012 ·

Astăzi se împlinesc trei ani de la jaful cu împuşcături de pe B-dul 15 Noiembrie, iar anchetatorii nu au încă niciun învinuit în dosar

Au trecut trei ani de la jaful comis la casa de schimb valutar de pe strada 15 Noiembrie, când un angajat, Ciprian Ion, şi un braşovean cu mult simţ civic, Gheorghe Lala, şi-au pierdut viaţa, după ce au fost împuşcaţi. Un al treilea bărabat a fost şi el rănit grav de un glonţ şi şi-a pierdut un ochi, iar cu celălalt abia mai vede. Anchetatorii nu au reuşit nici acum să pună pe cineva sub acuzare. Au întocmit un cerc de suspecţi, dar până acum nimeni nu a învinuit oficial.

Rudele victimelor sunt disperate şi vor doar să li se facă dreptate. „Zi şi noapte stau de vorbă cu Ciprian şi îl visez mereu. Parcă îl văd şi acum, în ultima zi a vieţii lui. Dimineaţă trebuia să mergem la un hypermarket şi a vrut să ne ducă el cu maşina, dar i-am spus că mergem cu autobuzul. S-a urcat în maşină, dar n-a plecat imediat. Tot stătea şi se uita după noi. Apoi ne-a făcut cu mâna şi a plecat. Asta a fost despărţirea mea de el! A murit nevinovat! Copilul meu putrezeşte în mormânt pentru banii lui Candidatu", a spus Natalia Ion, mama tânărului care a murit împuşcat în maşina de serviciu. „Orice am face, nimic nu ne mai poate aduce băiatul înapoi. Nici acum nu ştim cine a comis atacul. Au tot zis că au fost cei doi, Gorbunov şi Gribenco, dar nouă nu ne spune nimeni nimic concret. Am vrut să stau de vorbă cu colegul lui Ciprian, Răzvan, care era cu el în maşină, dar nu l-am găsit. Am auzit că nu mai vede deloc, fiindcă şi-a pierdut vederea şi la celălalt ochi", a declarat tatăl lui Ciprian Ion, Nicolae Ion.

Suspecţi da, învinuţi ba

Dosarul jafului este, de trei ani, în lucru la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi este înregistrat cu autor necunoscut. „În momentul de faţă nu există niciun învinuit, însă avem un cerc de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 30 minute
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 35 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum 52 minute
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Italia consideră că declaraţiile lui Macron despre intervenţia în Ucraina sporesc tensiunile. „Dacă ar izbucni un conflict, am avea multe de pierdut”

HotNews acum o ora
Ministrul italian al apărării Guido Crosetto consideră că declaraţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron despre posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina „sporesc tensiunile”. Guido Crosetto, ministrul italian al apărăriiFoto: Mauro Scrobogna

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 2 ore
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 2 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°