Marți dimineață acolo, după-amiază aici, s-a stins într-un spital din Long Beach antrenorul de atletism Baruch Elias. Supranumit Baronul, împlinise 90 de ani pe 16 iulie și a căzut răpus de o tumoare la creier pe care doctorii n-au îndrăznit s-o opereze.

Firește că generația Google nu-l știe pe Elias, iar cele vîrstnice trebuie că și-l amintesc vag. Normal, deoarece a părăsit România, via Israel, în 1977, nu înainte însă de a fi scos în țara de baștină cîțiva performeri de elită. Între ei, Carol Corbu, Mihai Zaharia, și Șerban Ciochină, campion continental în sală la Dortmund 1966. Tocmai de aceea, excepționalul ziarist de sport Vladimir Moraru, el însuși stabilit dincolo de Ocean de peste 3 decenii, îl consideră pe Baron “un personaj fabulos, probabil cel mai important, cel mai respectat și cel mai influent antrenor român de atletism din toate timpurile”.

Personal, l-am cunoscut în perioada în care deprindeam abecedarul meseriei. Am descoperit atunci un tip tăcut, dacă nu sfios, pirpiriu, cu o privire iscoditoare, ascunsă în spatele unor ochelari cît sifoanele. L-am reîntîlnit în 1994, cu prilejul Mondialelor de fotbal din State, cînd l-am găsit neschimbat. La fel de retras, ferindu-se parcă să nu deranjeze, să nu plictisească. Notînd într-un carnețel, a urmărit atent un antrenament al “tricolorilor”, apoi a discutat cîteva minute cu Puiu Iordănescu și cu Nae Mărășescu. În ciuda vîrstei, a experienței și a renumelui, părea un învățăcel. Asculta, nu pretindea să fie ascultat.

A legat o frumoasă prietenie cu Vladi Moraru, cel care, din păcate, nu mai are timp să scrie pentru Gazetă de cînd e bunic. Acesta îl portretizează pe Baron în stilu-i inimitabil: “Sosit în America la 56 de ani, cînd mulți se gîndesc la pensie, fără să vorbească o boabă de engleză și, defect infinit mai mare, fără să aibă permis de conducere, a devenit un guru al atletismului