Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pauză de cafea

Publicat in Jurnalul, joi 25 iunie 2009 ·

Delicioasă şi foarte rafinată, comparativ cu alte ţări ale Europei Centrale, bucătăria austriacă şi-a pus, de-a lungul timpului, amprenta nobleţii asupra multor saloane imperiale.

Celebrul tort tradiţional Linzer Torte, o prăjitură ce conţine alune, fructe gratinate şi gem, toate într-o "reţea" crocantă de aluat, se pare că a fost inventat la Linz de Johann Konrad Vogel, un bavarez de origine, care a venit aici pentru că era îndrăgostit de o doamnă din oraş. Interesant este şi kipferl (corn cu nucă), care se pare că îşi are originea din timpul războiului austro-turc, iar numele lui vine de la simbolul turcesc al semilunii. Când fiica Mariei Antoaneta, Maria Tereza, s-a căsătorit cu Ludovic al XVI-lea, ea a dus la Paris cornul cu nucă, care aminteşte de "croissant", devenit simbol al Franţei. Singura diferenţă între cele două prăjituri este că cea austriacă este preparată cu drojdie, iar cea franţuzească se face din foi de plăcintă daneze. Un alt "dulce" este şi tortul Traunkirchner, inventat de bucătăreasa Maria Schrangl, în 1936, în timp ce lucra pe un vapor pe Dunăre. Mai târziu s-a stabilit în oraşul Marchtrenk, iar acest tort îl făcea numai la comandă specială şi, de obicei, numai persoanele bogate şi-l puteau permite. Tortul este şi acum cunoscut numai în cercuri restrânse.

Delicioasă şi foarte rafinată, comparativ cu alte ţări ale Europei Centrale, bucătăria austriacă şi-a pus, de-a lungul timpului, amprenta nobleţii asupra multor saloane imperiale.

Celebrul tort tradiţional Linzer Torte, o prăjitură ce conţine alune, fructe gratinate şi gem, toate într-o "reţea" crocantă de aluat, se pare că a fost inventat la Linz de Johann Konrad Vogel, un bavarez de origine, care a venit aici pentru că era îndrăgostit de o doamnă din oraş. Interesant este şi kipferl (corn cu nucă), care se pare că îşi are originea din timpul răz

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum 47 minute
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum o ora
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum 28 minute
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum 28 minute
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: va convoca alegeri generale pentru luna iulie – surse

Mediafax acum o ora
Rishi Sunak va convoca alegeri anticipate surpriză pentru luna iulie, potrivit unor surse de rang înalt pentru The Guardian. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după

Beijingul, acuzat că trimite Rusiei arme letale pentru a le folosi în Ucraina. "E timpul ca lumea să se trezească"

Ziare.com acum 46 minute
Grant Shapps, ministrul britanic al Apărării, acuză China că furnizează sau este pe cale să furnizeze arme letale Rusiei, pentru a le folosi pe frontul din Ucraina, transmite Reuters, potrivit kyivindependent.com. Ministrul a explicat că Marea Brita

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Pedeapsa absurdă primită de un adolescent bogat, după ce a ucis doi oameni în timp ce conducea beat: Eseu despre siguranța rutieră FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un adolescent bogat din India care a omorât doi oameni, în timp ce conducea beat, a fost obligat să scrie un eseu ca pedeapsă. În urma accidentului, furia a crescut în India, care se află într-o perioadă electorală și mulți cer o pedeapsă mai aspră

Ciucă: România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO

Mediafax acum 2 ore
„România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO. Însă, apărarea începe acasă, unde avem datoria de a consolida două direcţii esenţiale: revigorarea industriei de apărare şi adaptarea la ameninţările actuale”, reiese din

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°