Foto: Victor Stroe / Intact Images România va emite anul viitor 5,51 milioane de certificate verzi producătorilor de energie regenerabilă, de trei ori mai mult decât cele 1,75 milioane de unităţi acordate în acest an, potrivit Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).
Astfel, piaţa certificatelor verzi va ajunge anul viitor la 303,3 milioane de euro, ca urmare a intrării în funcţiune a mai multor parcuri eoliene, potrivit calculelor efectuate de Mediafax. Un certificat verde se emite de Transelectrica după producerea şi livrarea unui MWh de energie regenerabilă. Piaţa va ajunge la valoarea de 300 de milioane de euro, având în vedere preţul maxim de 55 de euro pe fiecare certificat. Preţul minim de vânzare este 27 de euro, însă cererea e prea mare faţă de ofertă, aşa că tranzacţiile se fac aproape de cotaţiile maxime.
Schema prin care România acordă aceste certificate este completată de obligaţia ca furnizorii de electricitate să achiziţioneze un procent anual de certificate proporţional cu energia livrată. În total, România sprjină producţia de energie verde cu 10 miliarde de euro. Aceşti bani nu se acordă de la buget, ci din buzunarul tuturor consumatorilor.
Cel mai mare impact va fi resimţit în 2016-2017, când consumatorii ar putea ajunge să plătească pentru energie cu până la 30% mai mult. În 2012, preţul ar urma să urce cu 2,5%. Capacitatea instalată în ferme eoliene ar putea ajunge la 2.000 MW anul viitor.
Foto: Victor Stroe / Intact Images România va emite anul viitor 5,51 milioane de certificate verzi producătorilor de energie regenerabilă, de trei ori mai mult decât cele 1,75 milioane de unităţi acordate în acest an, potrivit Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).
Astfel, piaţa certificatelor verzi va ajunge anul viitor la 303,3 milioane de euro, ca urmare a intrării în funcţiu