Horia Ghibuţiu: „Dacă scenariul finalei dintre favoritul Băsescu şi outsiderul Oprescu va fi respectat, Mircea Geoană şi Crin Antonescu vor rămâne liderii care nu pot conduce decât propriile formaţiuni politice”.
Intrăm în toamnă, la sfârşitul căreia îl vom afla pe noul preşedinte al României, cu un tot mai conturat duel Traian Băsescu-Sorin Oprescu, probabila confruntare din turul doi al alegerilor prezidenţiale.
Ar fi cel mai interesant meci electoral, măcar din perspectiva faptului că mesajele şi limbajul folosite de cei doi prezidenţiabili, ambii deţinând în palmares cucerirea Bucureştiului, încep să semene ca două picături de apă.
Ieşirea pe post a doctorului-primar aproape că nu mai lasă loc de îndoială - anunţarea candidaturii sale e o chestiune de săptămâni.
Cum era de aşteptat, Sorin Oprescu a jucat tare sâmbătă şi a ţintit corect, atitudinea sa demagogică fiind un prefabricat cu un conţinut ridicat de adeziv la popor.
Întâi de toate, să te socoţi mai bun decât toţi ceilalţi la un loc „şi mai mult decât atât” e la fel de plauzibil ca o autostradă suspendată construită doar în discursuri. Fanfaronada aceasta, având corespondenţe în spiritul şi litera reţetarului Vadim Tudor - Eugen Barbu, poate stârni hăhăieli în primă instanţă, dar rămâne undeva în memoria electoratului.
Conştient că grosul voturilor nu-l dă centrul, ci periferia, Sorin Oprescu îşi garniseşte tirada cu un limbaj ce poate fi priceput lesne şi la Autogara Militari, şi la Buzău.
Oprescu ştie să fie bagatelizator („circul ăsta de acum...”), ipocrit în timp ce îşi creează ocazia de a trage în foştii tovarăşi de drum („mă doare când se vorbeşte despre vanghelizarea Bucureştiului şi a ţării”), arogant şi persiflator, pomenind de „piţifelnici”, necruţător cu clasa politică pe când îşi clamează independenţa („