Grigoraş e supărat pe atacanţi, după ce echipa sa nu a mai reuşit să marcheze în ultimele două partide. CFR Cluj a devenit echipa cu cele mai multe remize din Liga 1: şase la număr.
CFR Cluj nu se regăseşte în continuare, chiar dacă nu a mai pierdut de patru partide. Dintr-o echipă care câştiga trofee pe bandă rulantă, trupa din Gruia s-a transformat într-una care bate recorduri negative. "Ceferiştii " au cele mai multe meciuri fără gol marcat, după Corona Braşov şi Viitorul Constanţa, şase la număr. Petre Grigoraş nu-şi ascunde dezamăgirea, în condiţiile în care CFR nu a mai înscris în ultimele două partide. "Din păcate fotbalul se joacă pe goluri, ceea ce noi nu am facut. Dar pentru a câştiga, va trebui neapărat să punctăm", a afirmat tehnicianul.
Egalul de aseară cu Concordia Chiajna a devenit a patra remiză fără gol înscris pentru clujeni. Grigoraş e foc şi pară şi nu ascunde faptul că s-a săturat de ineficacitatea atacanţilor săi. "Rezultatele de egalitate nu te ajută foarte mult. Da, într-adevăr, avem vreo patru jocuri care s-au terminat cu 0-0. Remiza cu Concordia e ca o înfrângere pentru noi", a mai spus Grigoraş.
Atacanţii sunt de vină pentru cifrele slabe: Florin Costea şi Rui Pedro nu au înscris încă în acest sezon, Gregory Tade are doar un gol, iar Paul Batin a marcat de doar două ori, chiar dacă e dorit de Steaua. "Am avut chiar în partea a doua câteva ocazii, dar mingea nu a intrat în poartă. Tot ce aveam de făcut era să dăm mingea pe poartă măcar într-o situaţie din cele avute, însă nici asta nu s-a întâmplat", a încheiat Grigoraş.