15 baze de deszăpezire au fost stabilite în judeţ, dar se pare că ninsoarea nu îşi va face prea curând apariţia, conform prognozei meteo pentru Braşov
Toamna se prelungeşte pe teritoriul României. Conform prognozelor meteorologilor, în lunile noiembrie şi decembrie precipitaţiile vor fi sub media multianuală pentru această perioadă, însă, Comandamentul de Iarnă s-a reunit ieri la Braşov pentru a se radiografia situaţia pregătirilor pentru sezonul rece. S-a descoperit că nu toate localităţile au planurile de deszăpezire, printre care Predeal, Rupea, Augustin, Bran, Caţa, Comăna şi Dumbrăviţa. În schimb, pentru drumurile judeţene şi naţionale există încheiate contracte cu firme de deszăpezire, până în anul 2013, aşa că probleme nu ar trebui să apară.
Pe drumurile judeţene vor fi amplasate baze de deszăpezire la Stupini, Moieciu, Şercaia, Şoarş, Cincşor şi Rupea, iar pe drumurile naţionale vor fi astfel de baze la Predeal, Bran, Poiana Mărului, Săcele, Feldioara, Lunca Câlnicului - Prejmer, Valea Homorod, Rupea şi Făgăraş. În total este vorba de 15 astfel de baze. „Consiliul Judeţean a aprobat planul de deszăpezire încă din luna septembrie. Va fi achiziţionat combustibil pentru 80 de maşini şi utilaje de intervenţie. Suma pe care o avem la dispoziţie pentru activitatea de deszăpezire este de aproximativ 55 de milioane de lei”, a spus Attila Kovacs, vicepreşedintele CJ.
Şi în municipiul Braşov lucrurile sunt stabilite şi puse la punct. Viceprimarul Miklos Gantz spune că cele două firme care asigură prin contract deszăpezirea, Vectra şi Eurostrada sunt gata să intervină şi au stocurile cu material antiderapant pregătite. „Vectra are 21 de utilaje, la care se adaugă două care sunt staţionate în Poiana Braşov, iar Eurostrada are pregătite 13 utilaje. Iar dacă vor fi ninsori abundente numărul acestor utilaje va fi suplimentat”, a spus viceprimarul