Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Năstase: Guvernanţii oscilează haotic şi fără logică printre toate ideile din cartea de economie

Publicat in Romania Libera, marți 13 iulie 2010 · ·

Preşedintele CN al PSD scrie marţi pe blog că declaraţiile lui Sebastian Vlădescu demonstrează că Executivul oscilează "haotic" printre toate ideile din cartea de economie, încercând să-şi diminueze costurile electorale astfel încât să nu fie nevoiţi "să se mute pe Marte".

"În interviul acordat Ziarului financiar, Sebastian Vlădescu execută dansul cu care ne-a obisnuit deja puterea actuală: baletul pe sârmă. (...) Poate că unii ar fi tentaţi să creadă că guvernanţilor le-a venit mintea la cap, admiţând că PSD are dreptate în privinţa impozitului progresiv. Staţi liniştiţi, nu e niciun pericol. Ei pur şi simplu oscilează haotic, fără logică şi fără strategie, printre toate ideile din cartea de economie", scrie Năstase pe blog, citat de Newsin.

Fostul premier enumeră apoi principiile anunţate de Vlădescu care vor sta la baza proiectului de reformă fiscală, atrăgând atenţia asupra similitudinii dintre acestea şi cele propuse de PSD: cota de impozitare progresivă, descurajarea evaziunii fiscale prin majorarea salariului minim, deduceri, impozit pe profit scăzut şi cotă redusă de TVA. Asemănările spune Năstase, "sunt, desigur, pur întâmplătoare".

"Nu vă faceţi iluzii. N-au avut o revelaţie, nu vor aplica începând de mâine sau de anul viitor exact soluţiile de care România are nevoie acum. Fiindcă nu le cunosc şi nici nu le pasă care sunt acestea. Tot ceea ce contează pentru ei este cum pot rămâne încă puţin la putere, eventual cu nişte costuri electorale suficient de controlabile astfel încât să nu fie nevoie să se mute pe Marte după pierderea alegerilor", continuă social-democratul.

Năstase îl atacă şi pe preşedintele Traian Băsescu, spunând că acţiunile sale din ultimele zile parcă demonstrează "că singurul rost pe lume al unui marinar este să facă valuri". "Băsescu sfătuia, zilele trecute, o bătrână dintr-un stat inundat să-şi facă singură pâin

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 3 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Cluj: Poliţia cere sprijinul populaţiei pentru găsirea unei fete de 13 ani care a plecat de acasă de joi

News.ro acum o ora
Poliţia judeţului Cluj face publice fotografii şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 13 ani care a plecat de acasă, din municipiul Cluj Napoca, de joi, fără a reveni. Cei care o recunosc şi au date despre locul unde se află sunt rugaţi să a

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 34 minute
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 5 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Decizie fără precedent: Concurentul olandez Joost Klein, unul dintre favoriţi, a fost dat afară din finala Eurovision

News.ro acum 2 ore
Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, după o plângere a unui membru al echipei de producţie, au anunţat organizatorii, adăugând noi dureri de cap pentru gazda Suedia, care se confruntă cu prote

Ministrul Rafila, despre starea lui Florin Piersic- „Evoluţia artistului este una favorabilă“

Ziua Constanta acum 3 ore
Evoluţia artistului Florin Piersic, operat la Spitalul "Foişor" din Capitală, este una favorabilă, a anunţat sâmbătă ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. "Am şi eu informări periodice. Cel puţin ultima, pe care am avut-o dimineaţă devreme, era fav

Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti

News.ro acum 18 minute
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Potrivit Pagina de Timiş, care citează surse din rândul medicilor, starea agravată a sportivului a

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România, spune Alexandru Rafila, avertizându-i pe adulți să se vaccineze deoarece riscă o formă „mult mai agresivă”

HotNews acum 57 minute
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în țara noastră. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, „probabil mai mult decât în alte ţări”, și a fă

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum 3 ore
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°