Atunci când Papa Ioan Paul al II-lea le reamintea românilor în 1999 că ţara lor este Grădina Maicii Domnului, foarte mulţi au fost plăcut impresionaţi de această asociere a imaginii României cu un vector atât de puternic al spiritualităţii creştine. Şi dacă tot am încercat felurite branduri de ţară, de ce nu am promova România ca Grădina Maicii Domnului? Turismul spiritual este în creştere în toată lumea şi există câteva destinaţii de pelerinaj care atrag vizitatori de pe toate meridianele globului. România are, la rândul ei, multe destinaţii spirituale care prind chip şi glas îndeosebi în preajma hramurilor. Este celebru Hramul de la Mănăstirea Nicula, unde se adună azi zeci de mii de credincioşi într-o atmosferă de rugăciune şi de reculegere impresionantă. Întâlnirea cu sacralitatea se poate realiza în România în foarte multe locuri şi feluri, pentru că forţa pe care o emană credinţa şi tradiţiile noastre a rămas intactă. E nevoie doar de puţină linişte şi atenţie. De ce nu am promova România, atunci, şi ca o destinaţie spirituală, mai ales că împărtăşim cu creştinătatea occidentală aceeaşi veneraţie pentru Sfânta Maria? Turismul nu trebuie să fie neapărat doar o preocupare facilă şi consumistă. Relaxarea poate să ia şi chipul meditaţiei şi al interiorizării, precum şi al comunităţii cu ceilalţi credincioşi. Iar din acest punct de vedere, pelerinajele care se fac pe tot parcursul anului cu diferite ocazii sacre şi care atrag sute de mii de credincioşi stau mărturie a forţei pe care o pot exercita sărbătorile religioase şi locurile speciale care sunt dedicate spiritualităţii. România ca Grădină a Maiciii Domnului ar pune în valoare tradiţiile noastre străvechi, dar şi credinţa acestui popor care nu s-a clintit din închinarea sa către Cel de Sus în ciuda furtunilor istoriei. Ar pune în valoare sufletul eminamente creştin al neamului şi legătura sa cu spiritualita