În România se fac încercari de a limita competenţele Curţii Constituţionale. În Ungaria guvernul înăspreşte controlul asupra mass-media, instanţelor şi activităţilor culturale. În Serbia un nou guvern îşi marcheză autoritatea asupra băncii centrale odată independente. Fiecare dintre aceste evoluţii pe cont propriu este un motiv de îngrijorare. Luate împreună, ele sugerează că un virus care atacă progresul democratic se răspândeşte pe flancul sud-estic al UE, comentează un editorial de duminică al cotidianului britanic Financial Times.
Dacă o democraţie este definită doar ca o stare în care guvernele pot fi îndepărtate fără violenţă atunci ar fi puţine de criticat, relevă FT. Alegerile din statele membre UE foste comuniste şi din cele care speră să adere sunt, în general, libere şi corecte. Dar democraţia înseamnă mai mult decât urna de vot. Este vorba de instituţii independente care să garanteze posibilitatea de tragere la răspundere a unui guvern în faţa cetăţenilor săi.
În România şi Ungaria, care sunt deja membre ale UE, precum şi în Serbia, care aspiră la calitatea de membru, acestea sunt compromise, este de părere editorialul FT. Fiecare caz îşi are propriile sale caracteristici unice. Luptele pentru putere post-sovietice sunt jucate în moduri diferite. Cultura democratică nu a prins încă rădăcini adânci. Este, de asemenea, evident că criza economică a avut un efect. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a identificat o deteriorare îngrijorătoare în atitudinea faţă de democraţie şi economia de piaţă în aceste ţări, după anii de privaţiuni. Acest lucru ar trebui să fie o problemă care să suscite o preocupare urgentă în Europa. Riscul de contagiune este real, în contextul în care austeritatea în ţări precum Grecia, alimentează deja nemulţumirea, notează Agerpres.
Bruxellesul trebuie să facă mai mult pentru a evita înmulţirea unor prac