Beneficiile aparente ale chirurgiei estetice sunt cu două tăişuri. În unele cazuri, acestea nu-şi merită nici banii, nici riscul. Nemaispunând de suferinţa fizică.1. Dizolvarea grăsimilor. Procedeul constă în administrarea unei injecţii în ţesuturile adipoase care se încăpăţânează să reziste în ciuda tuturor altor metode de combatere. Serul introdus în astfel de ţesuturi este un amestec de substanţe care dizolvă celulele adipoase. Cu toate că rezultatul este spectaculos, nu se ştie cât de toxic pentru organism este cocktailul de substanţe şi, mai ales, unde dispare grăsimea topită astfel. În plus, dă efecte secundare, ca dureri, senzaţia de nod în gât, ulceraţii ale pielii şi contur neregulat al corpului în zona injectată.
2.Cosmetizarea picioarelor. Sunt metode căutate în special de femeile care îşi doresc picioare mai sexy. Constau în tehnici mai puţin invazive, de la injectarea unor seruri pentru rotunjirea formelor, până la remodelarea în întregime a picioarelor. Mai puţin periculoase, tehnicile nu sunt lipsite de riscuri şi neplăceri, de la infecţii, atingerea unui nerv, până la dureri cronice în timpul mersului.
3. Injecţiile de înfrumuseţare. Sunt folosite, de obicei, pentru mărirea buzelor şi atenuarea ridurilor. Se folosesc atât substanţe naturale, cum e colagenul, cât şi geluri chimice, ce includ şi silicon sau acid hialuronic. Cele mai multe au efect temporar. La injecţiile permanente mai ales, apar complicaţii ca prinderea ireversibilă de ţesut şi pericolul de distorsionare a trăsăturilor feţei.
4.Mărirea sânilor. Se face prin injectarea sânului cu grăsime luată din ţesuturi adipoase din propriul corp şi purificată sau cu seruri sintetice. Principalul risc al ambelor procedee este acela că fac dificilă sau chiar imposibilă depistarea unui eventual cancer de sân, iar în cazul măririi cu grăsime proprie, aceasta se