În urmă cu 20 de ani, nu exista meci din cadrul Campionatului Diviziei A la fotbal care să nu fie precedat de o altă partidă. Faţă în faţă, echipele de tineret ale prim-divizionarelor.
O confruntare nu foarte atractivă pentru marea masă a iubitorilor sportului cu balonul rotund în comparaţie cu meciul-vedetă al zilei, câtă vreme pe teren apăreau o sumedenie de puşti ale căror nume spuneau prea puţin sau nimic. Bineînţeles, derby-ul Steaua – Dinamo avea şi el parte de un astfel de preambul. Se confruntau "bătrânii" Lăcătuş şi Mateuţ, automat, în aceeaşi zi, îşi măsurau forţele şi junii care aspirau să atingă faima acestora. Practic, în paralel cu Divizia A şi tot sub oblăduirea Federaţiei Române de Fotbal se mai desfăşura un campionat, denumit al "speranţelor". Unul în care sferele de influenţă nu mai contau atât de mult, iar Steaua, Dinamo şi Victoria nu mai monopolizau treptele podiumului. Prin urmare, o întrecere mai curată, cu "speranţele" lui ASA Târgu Mureş cocoţate pe locul 2 înaintea returului sezonului 1988-1989, în condiţiile în care seniorii erau deţinătorii "lanternei roşii" în Divizia A.
Spre deosebire de meciurile din Divizia A, unde funcţiona regula clasică a acelor vremuri, acordându-se două puncte la victorie şi un punct la meci egal, în campionatul de "speranţe" apărea o prevedere inedită, menită să dinamizeze competiţia. Astfel, în caz de egalitate, echipele nu se retrăgeau la vestiare ci treceau la executarea loviturilor de departajare. Iar la sfârşitul acestora învingătorul rămânea cu punctul obţinut în timpul regulamentar de joc, în timp ce învinsul nu mai primea nici un fel de bonificaţie. Aruncându-ne o privire pe clasamentul la zi la jumătatea sezonului 1988-1989 al campionatului "speranţelor", se observă că Steaua a pierdut în urma acestui procedeu nu mai puţin de cinci puncte, cu ajutoru
