“Numai colo, unde teiul/ Lasă floarea-i la pământ,/ Eu încep să mişc din buze/ Şi trimit cuvinte-n vânt.“ Mihai Eminescu

Prolog

Pe drumul vacanţei la mare al ieşenilor, în bătrâna Dobroge, pe munţii tociţi de vrednicia timpului până la chipul unor dealuri împădurite, vara, când teii dau în floare, se văd, intrate prin toate văioagele posibile, sute de tiruri mari. Ele sunt hoteluri mobile pentru mii de familii de albine aduse din toate colţurile ţării, la cules de miere. O mică parte din produse se vând la marginea drumului. Cea mai mare parte e căutată, se vinde, în ţări străine. România a devenit în ultimii ani unul dintre cei mai mari exportatori de miere din lume. Marfa noastră e apreciată. Contribuie la aprecierea ei atât varietatea florei, ce permite o varietate de miere, cât şi calitatea mediului nepoluat de industrii. Dacă vorbeşti cu producătorii veniţi in zonă, afli că vin aici datorită poluării zero şi datorită pădurii de tei. Cea mai mare pădure de tei din Europa! E un rai. Imaginaţi-vă că sunteţi acolo exact în zilele de eflorescenţă maximă şi faceţi o drumeţie prin acest codru. Nimic mai fermecător! Pe lângă baia de parfum natural, pe lângă splendoarea verde a peisajului, se adaugă alintul reconfortant cu ideea plimbării prin cea mai mare pădure de tei de pe întreg continentul! Iată, în sfârşit, avem ceva la superlativ şi ei, cei bogaţi şi dezvoltaţi nu au.

***

Nu ştiu dacă tradiţia teiului la Iaşi se întemeiază pe teiul lui Eminescu din Copou. O fi anterioară gândului poetic? O fi fost mulţi tei în acel oraş al vieţii dulci? Sau din sărutul celebrilor înamoraţi sub arborele viu şi astăzi, s-a născut iubirea pentru teiul ocrotitor al perechilor veşnic îndrăgostite, îmbrăţişându-le imaginaţia cu adieri romantice? Cert e că, în timp, aproape întreaga axă urbană de la Agronomie la Palat, dar şi alte spaţii urbane, s-au înnobilat cu