Guvernele din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au colectat, în 2008, venituri din taxe şi impozite de 5.000 de miliarde de euro, ceea ce reprezintă, la nivelul blocului comunitar, 40,5% din PIB. România este codaşa Uniunii, cu un nivel al încasărilor de 28,8% din PIB, potrivit ultimei cercetări statistice a Eurostat, consultată de money.ro.
Iata mai jos clasamentul statelor membre ale Uniunii, din punct de vedere al veniturilor din taxe. Topul a fost realizat pe baza procentului de încasări în PIB. Alăturat, sunt prezentate şi încasările în valoare aboslută.
Ţara % din PIB (2008) miliarde euro (2008)
Danemarca 49.0 114,258
Suedia 47.9 157,019
Belgia 46.5 160,210
Franţa 44.6 868,933
Austria 44.4 125,052
Finlanda 43.4 79,863
Italia 43.2 677,259
Germania 40.6 1,013,570
Ungaria 40.5 42,734
Olanda 39.8 237,141
Cipru 39.2 6,768
Marea Britanie 38.9 707,919
Portugalia 37.7 62,812
Slovenia 37.6 13,960
Luxemburg 36.4 14,342
Cehia 36.2 53,494
Malta 35.9 2,048
Grecia 35.1 83,916
Polonia 34.3 124,470
Spania 33.9 369,520
Bulgaria 33.3 11,369
Estonia 32.3 5,192
Irlanda 30.8 56,003
Lituania 30.6 9,858
Letonia 29.3 6,794
Slovacia 29.3 18,973
Romania 28.8 40,243
Uniunea Europeană (27 ţări) 40.5 5,063,719
În ultimii zece ani, România a reuşit doar în două rânduri să aibă un grad de încasare din taxe mai mare de 30% din PIB, respectiv în 1999 şi 2000, când procentele au fost de 31,3% şi 30,6%.
În contextul discuţiilor din momentul de faţă referitor la disputa impozit progresiv vs. cotă unică, statistica arată că introducerea ultimeia a adus o creştere a gradului de colectare, ca procent din PIB. Astfel, în 2005, anul în care a fost introdus impozitul unic de 16%, procentul de încasări a crescut la 28,5% din PIB.