Sucevenii vor putea asista la o defilare cu torţe organizată pe 28 noiembrie, atunci când va fi aniversată Ziua Bucovinei şi împlinirea a 95 de ani de la unirea acestei regiuni cu România. Consiliul Judeţean Suceava a prezentat în cursul zilei de ieri principalele evenimente care vor fi organizate de Ziua Bucovinei, acestea urmând să înceapă la ora 9:00, cu o depunere de jerbe de flori la Monumentul Unirii din intersecţia bulevardului 1 Decembrie cu Calea Obcinilor. Acest moment va fi urmat, de la ora 10:00, de o şedinţă festivă a Consiliului Judeţean Suceava în cadrul căreia vor fi înmânate medalii aniversare „95 de ani de la Unirea Bucovinei cu România”, care va avea loc în sala Ştefan cel Mare din Palatul Administrativ. De la aceeași oră va avea loc şi o şedinţă festivă a Consiliului Local al municipiului Suceava.
Evenimentele vor continua, de la ora 11:00, cu o serie de simpozioane ştiinţifice organizate de Muzeul Bucovinei în colaborare cu Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, acestea având ca temă „Arta şi civilizaţia medievală” şi „Bucovina – fie de istorie”. De la ora 12:00, în holul principal al Palatului Administrativ va începe o şedinţă festivă a Colegiului Prefectural, iar la ora 15:00 va avea loc lansarea cărţii „Pictura murală din nordul Moldovei. Modificări estetice şi restaurare”, a profesorului universitar doctor Ovidiu Boldura.
Sucevenii sunt invitaţi începând cu ora 16:00 să participe la un spectacol artistic organizat pe esplanada Casei de Cultură din Suceava, pe scenă urmând să evolueze Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu”, corala bărbătească „Armonia” din Constanţa şi artistul popular Ion Paladi din Chişinău. În timpul acestui spectacol, pe Casa de Cultură va fi proiectat filmul documentar „Bucovina – tradiţii, istorie, personalităţi”. Ziua Bucovinei se va încheia cu o defilare de torţe, care va începe la ora 18:00 la Pr