Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sezione Ultra' 2000 şi Asociaţia Suporterilor Olteni vor susţine CS Universitatea Craiova!

Publicat in Liga2, joi 5 septembrie 2013 ·

Facţiunea Sezione Ultra' 2000 şi Asociaţia Suporterilor Olteni au anunţat, miercuri, prin intermediul unui comunicat, că vor susţine echipa de fotbal a primăriei, CS Universitatea Craiova, deoarece doar aşa vor putea salva "spiritul Ştiinţei".

"Sezione Ultra' 2000 şi Asociaţia Suporterilor Olteni se alătură Craiovei Maxima, Generaţiei din anii '90, Clubului Sportiv, Primăriei Craiova, Consiliului Judeţean, lui Corneliu Andrei Stroe, lui Cristi Minculescu, lui Gică Craioveanu şi întregii liste de «trădători» şi în special suporterilor sătui până peste cap de mizeriile din ultimii ani, în încercarea de a readuce Universităţii Craiova gloria din trecut. Cine gândeşte ca noi este binevenit în Peluza Nord, cine nu, poate să încerce alte zone ale stadionului sau poate să aştepte să intre Chiron în peşti. Sâmbătă, la 20.45, Universitatea revine pe Ion Oblemenco într-un meci oficial! O viaţă de luptă un singur ideal - Craiova", se arată în comunicatul semnat de cele două grupării de fani.

Suporterii craioveni susţin că şi-ar fi dorit înscrierea unei echipe în Liga a IV-a şi nu în Liga a II-a, însă au precizat că au acceptat situaţia deoarece nu a fost luat locul unui alt club.

"O soluţie viabilă de renaştere a spiritului Ştiinţei era reînfiinţarea secţiei de fotbal a Clubului Sportiv, variantă care ne-ar fi oferit legitimitate (în condiţiile în care cei care au făcut din Craiova o echipă mare ar fi fost de acord să se alăture proiectului) şi numele de Universitatea Craiova. Iniţial şi această variantă a picat, Pavel Badea nedorind să pornească acest proiect fără sprijinul primăriei, care se ştie că la acel moment era blocată de minciunile lui Mititelu. Din fericire, într-un final şi primarul Craiovei a înţeles că Mititelu trebuie exclus din planurile de viitor ale Ştiinţei. Recunoaştem că acceptarea locului de Liga a II-a (noi am propus să plecăm din

Articolul in Liga2 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prinţul Paul Phillipe al României, depistat de poliţişti într-un resort din Malta. Autoritățile franceze, unde s-a aflat în ultima perioadă, au refuzat predarea

Ziare.com acum 45 minute
Prinţul Paul Phillipe al României a fost depistat într-un resort, în urma activităţilor de cooperare între Poliţia Română şi Poliţia din Malta, au precizat surse judiciare, duminică, 28 aprilie, pentru News.ro. Faţă de acesta urmează să se deruleze

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat în Alba / Când au ajuns pompierii, aparatul de zbor era răsturnat

HotNews acum 39 minute
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, duminică, pe un teren agricol din comuna Vinţu de Jos, pilotul refuzând transportul la spital, relatează Agerpres. ISUFoto: Inquam Photos / George Călin "În urma unui apel prin SNUAU 112, a fost semnala

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 6 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum o ora
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Handbal feminin: CSM Bucureşti – Metz Handball, scor 24-27, în turul sferturilor Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă duminică, pe teren propriu, de formaţia Metz Handball, scor 27-24 (15-14), în manşa tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Returul va avea loc în 4 mai, pentru un loc la Turneul Final Four. Princip

Premier League: Manchester City a câştigat la Nottingham, scor 2-0

News.ro acum 19 minute
Echipa engleză Manchester City a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Nottingham Forest, în etapa a 35-a din Premier League. Manchester City a înscris prima la Nottingham, pe The City Ground, prin Josko Gvardiol, în minutul 32. Erling H

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum 2 ore
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 9 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Prințul Harry revine în Marea Britanie, dar FĂRĂ soția sa. Care este motivul

Gandul acum 2 ore
Prințul Harry urmează să participe la o ceremonie religioasă la Catedrala Saint Paul, în cursul zilei de miercuri, cu ocazia aniversării a zece ani de la fondarea Fundației Invictus Games. Pentru aceasta, el se va întoarce în Regatul Unit, dar fără

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/22°
mie.

10°/22°
Constanta
acum

14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
mar.

13°/15°
mie.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/21°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°