Plecand de la ultimul volum pe care l-ati lansat la Timisoara, Convorbiri cu Antoaneta Ralian, pe cand o carte Convorbiri cu Marian Iancu?
Sincer – niciodata. Mi-am impus un cordon sanitar, care sa ma desparta de oamenii care vorbesc mai mult decat s-ar cuveni din spatiul fotbalului. Eu sunt un tip caruia ii place dialogul si m-as angaja in dialog cu oamenii care au facut cu adevarat lucruri memorabile pentru fotbalul din Timisoara si din alta parte. As face de exemplu o carte cu Jackie Ionescu, cu Imi Dembrovschi, as face cu fostii jucatori echipei frumoase din anii 80 sau din anii 70. Dar a face o carte cu convorbiri cu Marian Iancu, inseamna a-l valida pe Marian Iancu intr-o postura care nu s-ar cuveni. in momentul in care pui mana pe o echipa, si esti patronul ei, atunci trebuie sa intri in pielea acestui patron, sa-ti asumi rolul de patron, adica sa asiguri injectia financiara, si in rest direscretie in spatiul public.
Nu inflamare, nu excese, nu insulte, nimic din ce s-ar putea repercuta asupra echipei. Or, domnul Iancu nu e singur in postura asta, desi are un discurs ceva mai flausat decat alti colegi investitori de multe ori scapa caii. De multe ori vrand sa faca bine, si pozand in campionul dreptatii, al verticalitatii, reuseste sa deturneze energii si forte impotriva echipei. Si asta e nesanatos, e pagubos pentru echipa, pentru suporteri si nu in ultimul rand, chiar pentru Marian Iancu. De cand am revenit in presa sportiva mi-am impus sa nu ma angajez in dialoguri cu persoanajele acestea. Evident asta nu inseamna ca vreau sa fiu badaran, evident ca salut si raspund la salut si daca imi pune o intrebare ii raspund, dar nu caut astfel de personaje, pentru ca nu ele sunt sportul. Oamenii acestia sunt accesorii ale sportului, nu sunt protagonistii sportului. De un deceniu au devenit niste paraziti care au luat in stapanire sportul si asta e un lu
