Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Galatasaray s-a calificat în sferturile Champions League după ce a învins-o pe Schalke 04

Publicat in Antena 3, miercuri 13 martie 2013 ·

Galatasaray a reuşit să se impună la Gelsenkirchen, scor 3-2, în faţa celor de la Schalke 04 şi s-a calificat în sferturile de finală Champions League.

Schalke 04 şi Galatasaray au încheiat la egalitate meciul de la Istanbul, primul din acest duel al optimilor de finală UEFA Champions League, scor 1-1.

În ciuda faptului că au evoluat pe un stadion Gelsenkirchen plin, turcii au fost cei care au avut iniţiativa în primul sfert de oră al meciului. Drogba a fost periculos în repetate rânduri, însă nu a reuşit să marcheze.

În ciuda cursului jocului, Neustädter înscrie cu un şut furios după o fază confuză la un corner executat de Farfan, în minutul 17. Doar 20 de minute a durat avantajul nemţilor, Hamit Altintop a trimis o torpilă de la 25 de metri şi a readus egalitatea pe tabelă şi la general.

Cinci minute mai târziu, Burak Yilmaz aduce Galatasaray în avantaj profitând de o greşeală a defensivei lui Schalke. Egalul nu mai era suficient pentru germani.

După pauză, gazdele au preluat iniţiativa şi s-au apropiat mai des de poarta adversă. Presiunea s-a concretizat într-un gol înscris de Michel Bastos, care a împins în poartă o centrare a lui Atsuto Uchida.

Schalke mai avea nevoie de un gol pentru a trece mai departe şi s-a aruncat în atac. Reduta celor de la Galatasaray a rezistat până în minutele de prelungire ale meciului. Umut Bulut a înscris în minutul 90+5 şi a încheiat parcursul germanilor în Champions League. Galata merge mai departe, cu scorul general 4-3 (1-1, 3-2).

Galatasaray a reuşit să se impună la Gelsenkirchen, scor 3-2, în faţa celor de la Schalke 04 şi s-a calificat în sferturile de finală Champions League.

Schalke 04 şi Galatasaray au încheiat la egalitate meciul de la Istanbul, primul din acest duel al optimilor de finală UEFA Champions League, scor 1-1. @

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tragedie în Săptămâna Patimilor. O fetiță de patru ani și bunica ei au murit după ce au mâncat pește. Bunicul este într-o stare gravă

Adevarul acum 50 minute
O fetiță de patru ani și bunica ei dintr-un sat din județul Călărași au murit după ce au mâncat pește. Bunicul a ajuns în stare gravă la spital.

Cehia acordă cuplurilor de acelaşi sex cea mai mare parte a drepturilor cuplurilor căsătorite, dar nu şi dreptul de a se căsători

News.ro acum 38 minute
Cuplurile de acelaşi sex din Cehia urmează s beneficieze începând de anul viitor de cea mai mare parte a drepturilor de care beneficiază persoanele heterosexuale căsătorite - cu excepţia căsătoriei -, în virtutea unei legi promulgate de către preşed

Netanyahu: „Vom intra în Rafah şi vom elimina batalioanele Hamas, cu sau fără un acord”

Ziare.com acum 25 minute
Benjamin Netanyahu, prim-ministrul israelian, a declarat marţi, 30 aprilie, că armata israeliană va intra cu sau fără acord în Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, pentru a elimina cele patru batalioane Hamas despre care spune că rămân în acea zonă, transmi

Cum va fi vremea de la 1 Mai la Paște. Prognoza detaliată pe orașe

HotNews acum 27 minute
Cum va fi vremea în minivacanța de la început de mai? Temperaturile se vor apropia de 25 de grade în țară, însă în ziua de Paște va ploua în mai multe regiuni. Ce arată prognoza ANM despre cum va fi vremea în câteva orașe mari din țară? Nori frumosi

Guvernul a aprobat un memorandum pentru construirea noului stadion „Nicolae Dobrin” în Piteşti / Investiţia e de peste 372 milioane lei, cu TVA / Un alt stadion „Gheorghe Hagi” va fi construit la Constanţa

News.ro acum 2 ore
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, un memorandum care dă undă verde începerii construirii noului stadion „Nicolae Dorin” în Piteşti, a anunţat ministra Muncii Simona Bucura-Oprescu. Ea a mai spus că e o investiţie majoră pentru municipiu, iar

Profit de 564% pentru Huawei în primul trimestru: semne că firma chineză acaparează din cota de piață a Apple

Wall-Street.ro acum 56 minute
Perioada ianaurie-martie 2024 a fost al patrulea trimestru consecutiv de creştere a profitului Huawei Technologies Co., un semn că firma chineză de tehnologie acaparează o parte din cota de piaţă a Apple Inc. şi a altor producători de smartphone riv

Fetiţă de 4 ani şi bunica ei, moarte în aceeaşi zi. Femeia de 59 de ani a făcut infarct când a aflat de decesul nepoatei

Ziare.com acum 15 minute
Poliția din Călărași a anunțat că o fetiţă de 4 ani şi bunica acesteia, în vârstă de 59 de ani, din localitatea Spanţov, judeţul Călăraşi, au murit, în aceeaşi zi, în spitale diferite. Fetiţei i s-a făcut rău acasă, primele simptome fiind ale unei t

Deputatul USR Stelian Ion şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Constanţa

News.ro acum 14 minute
Deputatul USR Stelian Ion şi-a depus candidatura la funcţia de primar al municipiului Constanţa, din partea alianţei Dreapta Unită. „Constanţa este oraşul în care m-am născut, am crescut, oraşul în care am învăţat, am muncit şi mi-am întemeiat famil

Ciolacu, despre noua lege a păcănelelor: cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că noua lege privind interzicerea păcănelelor produce efecte. Cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă, a avertizat premierul.

Ciolacu: Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării / Premierul spune că a început aplicarea legii în localitățile cu mai puțin de 15.000 locuitori

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a susținut marți că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării, urmând să facem

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

10°/21°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°