Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDITORIALUL EVZ: BREAKING NEWS: Războiul Băsescu- USL nu mai începe

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 1 mai 2012 ·

Întâlnirea pe care Victor Ponta a avut-o cu delegaţia FMI a fost prima ocazie de a-l vedea "în pâine" pe premierul- desemnat. Era important să aflăm dacă viitorul şef al guvernului va miza pe cartea populismului, sau va prefera politicile economice responsabile.

Dacă va propune renegocierea de substanţă a unor prevederi din Acordul cu Fondul, sau va promite că România va respecta cu stricteţe angajamentele deja luate.

Victor Ponta a ales să fie prudent. Mai prudent decât mă aşteptam. A tăiat brusc elanul jurnaliştilor de a afla dacă salariile vor fi reîntregite. A atras atenţia că măsura presupune modificarea ţintei de deficit. Asta în condiţiile în care fostul guvern a reuşit să pună deoparte banii necesari. "De acum încolo trebuie să fiu serios în tot ceea ce declar", s-a justificat Victor Ponta. Pe pensionari i-a anunţat doar că le va returna contribuţiile la bugetul asigurărilor de sănătate. Niciun cuvânt despre o majorare consistentă a pensiilor. Ca să nu fie acuzat de propriul electorat că l-a dus de nas, Victor Ponta a invocat greaua moştenire. A acuzat guvernele Boc şi Ungureanu că nu au făcut nimic în privinţa restituirii proprietăţilor. O gaură financiară în plus de astupat.

Nu e nimic rău în faptul că premierul USL este prudent. Din contră. Peste graniţa de vest, avem un exemplu elocvent că populismul exagerat, în plină recesiune economică, nu poate duce decât la faliment. Premierul Ungariei, Viktor Orban, a promovat astfel de politici dezastruoase şi s-a întors cu coada între picioare la negocierile cu FMI. Între timp, situaţia economică a Ungariei s-a deteriorat masiv. Ca să nu mai vorbim de cea politică.

În câteva zile, ne vom lămuri ce vrea să facă, punctual, guvernul lui Victor Ponta. Învestirea lui de către Parlament este o formalitate. După vot, scrisoarea de intenţie va fi redactată. Cu siguranţă, Victo

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 38 minute
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum 23 minute
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 3 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Un clip viral cu Robert de Niro în care strigă la manifestanţi anti-Israel este, de fapt, o repetiție pentru un serial Netflix

HotNews acum 34 minute
O înregistrare video cu Robert de Niro strigând la demonstranţi a devenit virală pe internet și a fost interpretată pe reţelele de socializare ca fiind o manifestare a actorului american de susţinere a Israelului este, de fapt, o repetiţie pentru fi

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 6 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum o ora
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 4 ore
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°