Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: Turnul de pe strada Elena Doamna aprobat pe ultima sută de metri

Publicat in Adevarul, marți 30 iunie 2009 ·

Consilierii locali au decis astăzi demararea unui proiect de 40 de milioane de euro, cu o zi înainte ca normele urbanistice să fie modificate.

Consilierii locali au aprobat azi, după discuţii aprinse, planul urbanistic zonal (PUZ) care vizează construirea unui turn cu 32 de etaje pe strada Elena Doamna. Proiectul a fost discutat un an în şedinţele Comisiei de Urbanism. Pentru realizarea investiţiei de aproape 40 de milioane de euro de către societatea Investexpert, Primăria trebuie să concesioneze 680 de metri pătraţi „Este doar un plan urbanistic, asta nu înseamnă că am decis şi concesionarea sau am avizat autorizaţia de construire”, a spus primarul Gheorghe Nichita.

Interesant este că acest proiect a fost aprobat cu o zi înainte ca normele urbanistice să fie modificate. De pe 1 iulie, intră în vigoare o ordonanţă de urgenţă prin care sunt stabilite reguli noi de aprobare a clădirilor cu mai mult de patru etaje. "Dacă acest plan urbanistic zonal ar fi fost amânat astăzi, nu ar mai fi trecut în forma aceasta", a afirmat Tudor Vericeanu, arhitectul municipalităţii.

Proiectul a trecut cu două amendamente care privesc verificarea terenului de către arheologi şi prezentarea de soluţii tehnice pentru construirea clădirii. „Un asemenea imobil în apropire de Hotel Europa ar determina blocaje în trafic, atât în timpul construcţiei, cât şi după. Nu există spaţiul necesar realizării unei asemenea clădiri şi mă îndoiesc şi de credibilitatea investitorului”, a precizat consilierul Radu Botez. „Rămân surprins că o asemenea himeră poate să ne ocupe atâta timp. Nu înţeleg cine are interesul să aducă pe ordinea de zi acest proiect”, a spus şi consilierul Sorin Ionescu. „Hai să aprobăm de-a dracului acest proiect, să vedem dacă se face”, a spus Constantin Neculau. Investitorii din satul Roşiori, judeţul Vaslui, trebuie să demareze lucrările la turn într-un an.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Trafic blocat pe DN2-E85, la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol s-a răsturnat pe carosabil /Șoferul a murit

G4Media acum o ora
Traficul este blocat, sâmbătă, pe drumul naţional DN2 (E85), la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol înmatriculată în Republica Moldova s-a răsturnat pe carosabil, şoferul fiind declarat decedat după ce a fost descarcerat, a informat Inspectoratu

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 25 minute
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Hamas a difuzat o înregistrare cu doi ostatici israelieni. Ce spun aceștia despre premierul Benjamin Netanyahu VIDEO

Adevarul acum o ora
Gruparea islamistă palestiniană Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în cursul atacului lansat la 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a dus în Gaza.

VIDEO SuperLiga: FC U Craiova 1948, victorie mare cu Universitatea Cluj

HotNews acum o ora
FC U Craiova 1948 continuă lupta pentru salvarea de la retrogradare, după ce s-a impus cu scorul de 3-2 în duelul cu Universitatea Cluj, în etapa cu numărul 7 a play-out-ului SuperLigii României. Jucatorii echipei U Craiova 1948Foto: Anca Tepei / Sh

Violențe la cele mai recente manifestaţii pro-palestiniene. Zeci de persoane au fost arestate la o universitate din Boston. „Insulte antisemite violente”

Ziare.com acum 2 ore
Aproximativ 100 de persoane considerate a fi manifestanţi pro-palestinieni au fost arestate sâmbătă dimineaţa, 27 aprilie, în campusul unei universităţi din Boston. Tabăra lor a fost evacuată de poliţie, potrivit unui comunicat al universităţii şi i

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 8 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 3 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Vremea

București
acum

17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°