Reprezentantul României la EUROVISION 2013 a atras atenţia presei internaţionale.
"Dracula renaşte cu beat techno şi efecte pirotehnice: acesta este Cezar. Contratenorul renumit pentru producţiile de operă internaţionale încearcă un numar de pop opera cu "It's My Life". Rezultatul: Un bărbat cu o voce puternică în mijlocul unui spectacol bizar" la EUROVISION 2013, notează AP.
În opinia jurnaliştilor americani, EUROVISION 2013 este un spectacol plin de "fuste ţipătoare, bronz fals, blănuri şi pene".
AP trece în revistă câteva dintre numerele remarcate la EUROVISION 2013.
Favorita concursului este reprentanta Danemarcei- Emmelie de Forest o Shakira fără "unduirile corpului".
Zlatei Ognevici, din Ucraina, vrea să dea lovitura la EUROVISION 2013 cu o temă hippie cu fluturi, păduri şi ceaţă. Nu se ştie de ce aceasta este adusă pe scena în braţe de Igor Vovkovinskiy, cel mai înalt barbat din America, ce măsoară 2,13 metri.
Anouk, reprezentanta Olandei va încerca să cucerească publicul şi juriul cu piesa "Birds", la 16 ani după succesul mondial înregistrat cu "Nobody's Wife".
Reprezentantul României, contratenorul Cezar Ouatu, va intra pe scenă al 14-lea, în finala din această seară a EUROVISION 2013.