Eforia Spitalelor Civile a luat fiinta in urma unei decizii a Generalului Kisseleff din 2 aprilie 1832, prin reunirea Fundatiunilor Coltea, Pantelimon si Iubirea de Oameni-Filantropia, numindu-se ca efori vornicul Mihail Ghika, logofatul Mihail Racovita si caminarul Alecu Ghika, iar ca „om al mestesugului", doctorul Picolo. In anul 1847, Gheorghe Bibescu trece sub controlul Eforiei administratia tuturor spitalelor din tara. Domnitorul aproba bugetul, iar cheltuielile erau supuse controlului in acelasi fel ca si cheltuielile statului. Intre 1860-1864, Eforia a functionat ca o directie anexa a Ministerului de Interne, revenind in 1864 la un patrimoniu distinct de cel al statului, cu caracter de institutie de utilitate publica, sub numele de Eforia Spitalelor Civile. Legea din 16 octombrie 1864 a hotarat ca bugetul ei sa fie supus votului Adunarii Deputatilor ca si bugetul statului, administrarea bunurilor sale urmand a se face dupa normele administratiei bunurilor statului cu aplicarea legii contabilitatii publice si controlul curtii de conturi pentru verificarea gestiunii financiare. Aceasta lege a durat pana la disparitia institutiei, sub comunisti.
Dintre «efori» au facut parte de-a lungul timpului medici remarcabili, precum Alexandru Davila, Nicolae Cretulescu, C. Severeanu, Alexandru Sutu, Constantin Cantacuzino, A. Fotino, dr. Gerota, Victor Gomoiu si multi altii. Dupa numai o suta de ani de existenta, Eforia Spitalelor Civile reprezenta cea mai importanta institutie de asistenta publica romaneasca. Asezamintele spitalicesti Coltea, Pantelimon si Filantropia aveau deja o istorie remarcabila la intemeierea Eforiei. Aparitia lor este legata de familiile Cantacuzino si Ghika.
Manastirea si Spitalul Coltea au fost intemeiate de spatarul Mihail Cantacuzino. Cladirea bisericii si a spitalului pare a fi ince
