Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primele 10 lucruri de care se va lovi premierul Victor Ponta

Publicat in Jurnalul, duminică 29 aprilie 2012 ·

In imbulzeala predictibila pentru functii si atarnatul de clanta viitorului premier, fiecare trepadus isi va vedea de propriul interes, fara a se gandi prea mult la interesul noului premier sau, Doamne fereste, la interesul tarii. Buluceala la guvernare, ciolaniada, este de altfel un exercitiu care se produce in fiecare guvernare – este o combinatie tipic damboviteana care are de toate: drame, lacrimi, traseisti; exista ca de obicei si cate un cetatean turmentat care va incepe sa intrebe el cu cine voteaza. Bine macar ca de aceasta data nu am avut imbratisari langa urnele de vot, in genul celeia dintre Teo si Aura Vasile. Insa daca dezastrul administrativ ar fi studiat de cineva, imbranceala catre butoanele puterii nu ar mai fi chiar atat de zdravana. De ce? Am schitat zece explicatii mai jos. 1. Guvernul nu are un circuit al hartiilor definit clar in in Palatul Victoria. Departamentul de corespondenta poate intarzia si doua saptamani cu prelucrarea unor hartii,care intre timp zac nelucrate - asta in fericita situatie in care transmite ceea ce este depus la registratura catre “adrisantul” corect. Exemplu scurt – daca un pensionar va reclama noului premier probleme cu pensia, hartia se poate regasi fie la directorul de cabinet al premierului, fie la viitorul consilier pe probleme economice, fie la Biroul de Presa, fie retransmisa la Ministerul Muncii, unde, la randul ei, odata intrata in registratura poate ajunge fie la secretarul de stat, fie la ministru fie la directorul general. E limpede ca buna ziua, nu? Combinatiile de “n luate cate k”, lipsa unor reguli clare conduce la situatii precum cele traite de mine pe viu - sindicalisti care urla in fata cladirii guvernului agitand grav in fata camerelor de luat vederi hartia cu numarul de inregistrare si stampila registraturii, in timp ce in Palatul Victoria se dau zeci de telefoane disperate in incercarea de a pune ma

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

UPDATE - Florin Piersic, vizitat la Spitalul Foişor de Marcel Ciolacu şi Alexandru Rafila / Unitatea medicală transmite noi informaţii despre starea actorului: Ameliorare a stării generale. Pacientul se mobilizează şi prezintă un tonus psihic bun

News.ro acum o ora
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. Ei precizează

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 3 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum o ora
În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat), a anunţat, duminică, Ministerul Educaţi

Incendiu puternic la o hală în județul Suceava. A fost transmis mesaj RoAlert (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, în jurul orei 11.00, pompierii din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava au fost sesizați de producerea unui incendiu la o hală a unui operaror economic cu profil de producție tâmplărie din PVC, pe raza orașului Salcea. L

Mesaj surpriză în cursa de la București. Pe cine susține „zeița de la Montreal”

Adevarul acum 2 ore
Se ascut săbiile în bătălia electorală pentru Primăria Capitalei. Un mesaj surpriză a venit tocmai de peste Ocean, din Statele Unite ale Americii, de la cea mai cunoscută sportivă româncă, Nadia Comăneci.

Ordinea pe buletinele de vot la alegerile pentru Primăria SECTOR 2. Cine ocupă prima poziție

Gandul acum o ora
Biroul electoral de circumscripţie Sector 2 a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar şi consilieri locali pentru alegerile din data de 9 iunie. Sunt patru candidați la scrutinul

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Primul pacient din istorie cu transplant de rinichi de porc a murit la două luni după procedură

News.ro acum 45 minute
Prima persoană din istorie căreia i s-a făcut un transplant de rinichi de porc a murit la aproape două luni de la procedură, anunţă SkyNews. Richard Slayman, în vârstă de 62 de ani, fusese supus în martie, timp de patru ore, operaţiei de transplant

Secretarul general al ONU cere din nou încetarea ”imediată” a focului în Fâșia Gaza

Ziare.com acum 2 ore
Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a lansat duminică un apel la încetarea ”imediată” a focului în Fâşia Gaza, la eliberarea ostaticilor şi la o creştere a ajutorului pentru enclava palestiniană supusă unui asediu israelian, re

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/18°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/21°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°