Teatrul National „Radu Stanca“, Sibiu
Asteptindu-l pe Godot de Samuel Beckett
Traducere de Gellu Naum
Cu: Constantin Chiriac, Virgil Flonda, Cristian Stanca, Pali Vecsei, Dan Mitrea, Horatiu Bran
Muzicieni: Sena Ducariu, Aurel Tancu, Lacrima Maria Stanescu
Sufleur: Sanda Anastasof
Frunza din copac: Helmut Stürmer
Un spectacol de Silviu Purcarete
Inseamna pesimism sa amintesti oamenilor ceea ce este lumea cu adevarat? Nu cred ca este pesimism sa spui ca peste o suta de ani noi toti cei de aici vom fi morti. Este adevarul fundamental al unei existente. Daca nu traiesti cu gindul la vesnicia vietii, vei anima toate lucrurile frumoase si te vei bucura din plin de fiecare zi. Acesta este inceputul fericirii, nu al pesimismului.
Textul de mai sus – citat in caietul-program al spectacolului lui Silviu Purcarete de la Sibiu – ii apartine lui Martin Esslin. Pe care nu l-ai putea banui de atare consideratii, tocmai el, autorul celui mai reprezentativ studiu dedicat teatrului absurd si unul din putinii oameni care-au avut, la vremea inceputurilor, intuitia locului pe care si-l va rezerva acesta in istoria dramaturgiei.
Si totusi, sint cuvintele care-ar putea insoti cel mai bine o montare ca aceea de la Teatrul „Radu Stanca“, una in care „absurdismul“ inceteaza a mai fi un referent, o tema sau un pretext, pur si simplu pentru a lasa loc absurditatii. A vietii, nu a teatrului.
Pusa in scena intr-un inexplicabil avint in Romania anului abia trecut, Asteptindu-l pe Godot isi are, si ea, ca toate piesele lui Beckett, blestemele ei: conditiile puse de autor, cu vigilenta aparate post-mortem, presupun sa nu se taie nimic din text, toate personajele (inclusiv mesagerul lui Godot) sa apara in carne si oase, copacul sa existe in scena, iar frunza sa fie la locul ei. Ce-i drept, Tompa Gábor a gasit subterfug
