Premierul francez Jean Marc Ayrault va face o vizită oficială la Bucureşti în 11 şi 12 iulie, ocazie cu care va inaugura noul Liceu francez „Anna de Noailles” şi va avea întrevederi cu oficialii români.
De asemenea, „pentru a marca vizita domnului Jean Marc Ayrault, Ziua Naţională a Franţei va fi celebrată în acest an, în mod excepţional, pe 12 iulie” la Bucureşti, informează un comunicat al Ambasadei Franţei, citat de Mediafax. Festivităţile privind Ziua Naţională a Franţei vor avea loc în grădina reşedinţei Ambasadei Franţei din Bucureşti, precizează comunicatul menţionat. Liceul francez din Bucureşti, unde în prezent învaţă circa 900 de copii, a fost deschis în 1940, a fost închis în 1948 de către regimul comunist şi a fost redeschis în 1965, iniţial doar pentru diplomaţi.