Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vocea gâjâită

Publicat in Jurnalul, luni 13 iulie 2009 ·

Îi auzi pe câte unii că le iese din gât o voce gâjâită de parcă acul de la gramofon a devenit bont şi zgârie discul de plastic.

Răguşeala este o stare căreia din păcate cei mai mulţi nu-i dau importanţă. Se duc bărbaţii la meci şi nu suportă pasa bâlbâită a fotbaliştilor, aşa că huiduie bărbatul vârtos şi vine acasă cu glasul în pioneze, încât a doua zi vorbeşte răguşit. Cearta din bucătărie, între soţul comod şi nevasta "îmbrăcată" în treburi, bineînţeles că se face pe ton ridicat şi după niscaiva ţipete reciproce a doua zi el şi ea abia de mai vorbesc din pricina răguşelii.

Dar o răguşală banală poate ascunde şi lucruri grave. Atunci când o răguşală durează mai mult de trei săptămâni apar semnele de întrebare şi trebuie consultat grabnic un ORL-ist pentru că răguşeala persistentă poate fi semnalul dat de cancerul de laringe. Şi trebuie subliniat că această formă de cancer, la laringe, dacă este descoperit devreme şi dacă intervenţia e din faza incipientă, este pur şi simplu vindecabil.

Apropo de răguşeală: să reamintim tristeţea care l-a înrobit pe marele actor Amza Pellea, tristeţe dusă cu el în mormânt, şi anume că, în capodopera Mihai Viteazul, Amza a fost dublat la voce de glasul altui actor cu timbru excelent, Emanuel Petruţ. Când se filma "Mihai Viteazul", pe corzile vocale ale lui Amza au apărut nişte noduli, astfel că vocea lui era gâjâită, iar impozantul, majestosul Amza cu mantia şi cuşma voievodului Mihai nu putea intra în capitala reintregirii, Alba, şi rosti memorabilele vorbe "Moldova, Ardealul şi Ţara Românească, asta-i pohta ce-am pohtit" decât cu o voce puternică şi nu cu glasul stricat din cauza nodulilor de pe corzile vocale.

Îi auzi pe câte unii că le iese din gât o voce gâjâită de parcă acul de la gramofon a devenit bont şi zgârie discul de plastic.

Răguşeala este o stare căreia

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 7 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 11 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 7 ore
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 9 ore
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 8 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Stoltenberg dă asigurări într-un discurs la Berlin că Ucraina încă mai poate învinge Rusia şi cere Occidentului să-şi respecte promisiunile cu privire la trimiterea de ajutoare militare. ”În ultimele luni, aliaţii din NATO nu au oferit susţinerea promisă”

News.ro acum 9 ore
Ucraina poate încă să înfrângă Rusia, a apreciat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg într-un discurs, la Berlin, şi a dat asigurări că nu este prea târziu ca Kievul să învingă - cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile în privin

Procesul fraților Tate poate începe. Ce a decis Tribunalul București cu privire la ancheta DIICOT

Ziare.com acum 12 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, 26 aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Tristan și Andrew Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continua

AUDIO „Dezbat bucuros cu el”. Biden, hotârât să participe la o dezbatere cu Donald Trump, în contextul alegerilor prezidențiale din noiembrie

HotNews acum 10 ore
Președintele american Joe Biden a declarat vineri că va participa la o dezbatere cu Donald Trump, adversarul său republican la alegerile din noiembrie, relatează Reuters. Joe Biden si Donald Trump se vor confrunta din nou la alegerile prezidentiale

Vremea

București
acum

sâm.

8°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/21°
mar.

11°/14°
Iasi
acum

sâm.

5°/20°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

10°/22°
Constanta
acum

sâm.

8°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

sâm.

7°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

10°/22°