RAR a eliminat, ieri, obligativitatea eliberării certificatului de autenticitate, necesar la înmatricularea vehiculelor, în cazul schimbării de proprietar în cadrul aceleiaşi familii sau la trecerea vehiculului pe numele posesorului la sfârşitul contractului de leasing. De asemenea, certificatul nu mai este necesar în cazul comasării, divizării, reorganizării sau fuzionării a două sau mai multe persoane juridice şi la preluarea unui contract de leasing de către utilizator.
Cu toate că obligativitatea eliberării certificatului de autenticitate a fost eliminată pentru situaţiile menţionate, la iniţiativa Poliţiei, RAR recomandă ca noul proprietar să solicite, totuşi, certificarea autenticităţii, pentru a se asigura că vehiculul nu a suferit intervenţii neautorizate. Pentru alte cazuri decât cele precizate, proprietarul şi/sau deţinătorul trebuie să efectueze certificarea autenticităţii vehiculului. Eliberarea certificatului de autenticitate costă 90 lei, însă tariful poate diferi de la caz la caz, în funcţie de specificaţiile şi categoria vehiculului.
RAR contrazice premierul
O altă iniţiativă a RAR este ca rablele să fie testate anual, însă reprezentanţii acestei instituţii se plâng că ministerele Finanţelor, Transporturilor şi Mediului nu au răspuns acestei iniţiative, arată Registrul Auto Român, ca reacţie la declaraţiile premierului Tăriceanu. Acesta a afirmat, luni seara, că va solicita ministrului Transporturilor să verifice, prin supracontroale, dacă la RAR sunt respectate condiţiile de verificare tehnică a maşinilor second-hand, arătând că există numeroase informaţii conform cărora maşini care nu corespund din punct de vedere tehnic primesc viza RAR.
“Controalele noastre sunt exigente, iar în 2008 am făcut chiar mai multe verificări în trafic ale maşinilor decât în alţi ani. De asemenea, în urmă cu o lună am înaintat o propunere către M