Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autostrada care leagă judeţele Hunedoara şi Alba a fost inaugurată

Publicat in Adevarul, joi 19 decembrie 2013 ·

Trei dintre cele patru loturi ale autostrăzii Orăştie – Sibiu au fost deschise traficului rutier, în această după-amiază. De la Deva, şoferii vor putea circula spre Sibiu pe aproape 100 de kilometri de autostradă.

Trei loturi ale autostrăzii Orăştie – Sibiu au fost inaugurate în această după-amiază, iar traficul rutier a fost deschis pe aceste tronsoane, începând cu ora 15:00.

Noile tronsoane din autostrada Orăştie – Sibiu vor completa cei 33 de kilometri ai autostrăzii Deva – Orăştie. Şoferii care intră pe autostrada A1, din Şoimuş (Deva) vor avea drum întins pe aproape 80 de kilometri, până la ieşirea din Sebeş spre Sibiu. Apoi vor trebui să iasă de pe autostradă prin nodul rutier Cunţa pe DN7, pentru a reintra pe al patrulea tronson de autostradă în nodul rutier de la Sălişte.

Pentru hunedoreni, deschiderea celor 70 de kilometri de autostradă oferă mai multe perspective. Va duce la scăderea valorilor de trafic pe DN7, şoseaua naţională cea mai aglomerată din judeţul Hunedoara şi totodată drumul pe care au avut loc cele mai multe accidente rutiere în ultimii ani. Reprezentanţii Poliţiei Rutiere Hunedoara susţin că noile tronsoane de autostradă vor diminua şi mai mult numărul de accidente rutiere grave în judeţ.

Trei tronsoane au fost date în folosinţă astăzi. Lotul 1 Orăştie-Sibiu, km 0+000 – km 24+110 are o lungime totală de 24,110 kilometri. Valoarea totală a contractului 551.041.792,37 lei fără TVA, din care a fost decontată în anul 2013 un valoarea de 35,42 la sută. Lotul II Orăştie-Sibiu, km 24+110 – km 43+855 are o lungime totală de 19,745 kilometri. Valoarea totală a contractului 377.780.208,81 lei fără TVA, din care a fost decontată în anul 2013 valoarea de 43,69%. Lotul IV Orăştie-Sibiu, km 65+965 – km 80+070, are o lungime totală de 16,610 de kilometri. Evaluarea Impactului Asupra Mediului Orastie-Sibiu by Daniel Guta

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum o ora
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum o ora
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 2 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum o ora
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, avertizează premierul israelian. "Nimeni nu-i va apăra"

Ziare.com acum 22 minute
În timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a estimat joi, 2 mai, că evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, inform

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 4 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Iga Swiatek, al doilea an consecutiv în finală la Madrid Open

News.ro acum 43 minute
Iga Swiatek, liderul mondial, s-a calificat, joi, pentru al doilea an consecutiv în finala turneului WTA 1000 de la Madrid. Ea a învins-o pe americanca Madison Keys (locul 20 WTA) cu 6-1, 6-3 în 70 de minute. În urmă cu un an, Swiatek a pierdut fina

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 3 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum 2 ore
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Primele rezultate ale analizelor în cazul fetiței de patru ani care a murit după ce a mâncat pește

Adevarul acum o ora
Analizele probelor luate de DSV din magazinul sătesc din Călărași arată că peștele era infestat cu bacterii peste limitele normale.

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/21°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°