Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investii SAPARD eşuate: Un milion de euro, pierdut odată cu falimentul fabricii de lapte din Berca

Publicat in Adevarul, vineri 20 mai 2011 ·

După articolul despre închiderea fermei piscicole de la Baniţa, Adevărul de Seară vă prezintă încă un exemplu de investiţie din fonduri europene eşuată în primii ani de existenţă. Producătorul lactatelor „Latteco”, Terra Valahica, din Berca, fabrică modernizată cu fonduri SAPARD, a dat faliment anul trecut iar creditorii ei se luptă şi acum să îşi recupereze din creanţe.

Fabrica de procesare a laptelui Terra Valahica, din satul Pleşeşti, comuna Berca, a funcţionat timp de aproape trei ani, după modernizarea ei cu fonduri SAPARD. Doi investitori, un bucureştean şi un constănţean, s-au înhămat în 2007 la o investiţie de 2.000.000 de euro, din care jumătate era contribuţie proprie, mai precis un credit bancar.

Cu ajutorul unor utilaje moderne şi specialişti din rândul localnicilor, fabrica a procesat zeci de mii de litri de lapte, producând pentru pieţele din Buzău, Bucureşti şi Constanţa atât lapte de băut, cât şi derivate ale acestuia. „Un an de zile am lucrat la această firmă şi pot spune că avea toate documentele şi analizele de calitate puse la punct. Făceam telemea, caşcaval, iaurt şi sana, care se vindeau sub brandul Latteco în mai multe judeţe. La început erau 35 de angajaţi însă numărul s-a redus dramatic spre final, când lucrurile nu mai mergeau”, ne-a declarat Vili Dobre, fosta gestionară a firmei.

În 2010, Terra Valahica SRL a intrat în faliment şi de atunci peste 15 creditori se luptă pentru câte o părticică din ceea ce a mai rămas din fabrica de lactate de la Berca, pe care o „porţionează” o casă de insolvenţă. „Nu au fost ajutaţi deloc de autorităţi şi cred că cei doi patroni au avut intenţii bune. Au intrat în datorii şi din cauza cheltuielilor mari de producţie. Ajungeau maşinile firmei şi pe distanţe de până la 50 de kilometri pentru colectarea laptelui de la producători, la preţuri de achiziţie care de multe ori erau foarte mari”, est

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 5 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 5 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 4 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 5 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 5 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 7 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 9 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 4 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 10 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

13°/25°
Constanta
acum

dum.

9°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°