In 2008, presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy, a constituit o comisie – prezidata de doi laureati ai Premiului Nobel pentru economie, Joseph Stiglitz (Columbia) si Amartya Sen (Harvard) – a carei misiune era de a propune indicatori complementari sau alternativi la Produsul Intern Brut, care sa ofere o imagine mai completa si mai exacta a progreselor inregistrate in calitatea vietii umane. Dupa cum observa presedintele francez, concentrarea excesiva pe un indicator al volumului productiei cum este Produsul Intern Brut este de natura a distorsiona politicile economice si chiar perceptia publica referitor la ce conteaza cu adevarat pentru calitatea vietii. In septembrie 2009, Comisia pentru Masurarea Performantei Economice si a Progresului Social si-a publicat raportul. Comisia a lucrat in trei sectiuni, care se regasesc si in recomandari: o sectiune dedicata problemelor cu care se confrunta statistica traditionala a PIB, o a doua dedicata calitatii vietii si a treia – sustenabilitatii.

Raportul si recomandarile comisiei imi amintesc de inceputul anilor ’80, cand debutam in activitatea de cercetator in mijlocul unei dezbateri similare privitoare la masurarea performantei economice si sociale. A fost perioada cand s-a lansat conceptul de "calitate a vietii", al carui rol era tocmai acela de a permite depasirea perspectivei unidimensionale care echivala progresul cu sporirea la infinit a productiei materiale. "Calitatea vietii" urmarea sa depaseasca indicatorii traditionali privitori la productie si consum pentru a lua in considerare si factori precum educatia, cultura, timpul liber, speranta de viata etc. Desi dezbaterea si cele mai multe contributii pe aceasta tema veneau din tarile occidentale, a existat un interes destul de mare si in Romania, motivul fiind, evident, unul ideologic: daca la venit si consumul pe cap de locuitor ne situam foarte prost i