Când mă sună careva şi-mi spune „hai să ieşim la o cafea în oraş“, ştiu imediat că traducerea exactă e „hai să bem o bere în Centrul Vechi“.

Dacă întreb vreo prietenă „unde ne vedem?", se uită la mine ca şi cum aş fi chestionat-o „cine-i Emil Boc?". „Cum unde? " - se miră ea. „În Centrul Vechi, unde vrei să mergem în altă parte?".

Tot Bucureştiul e burduşit în Centrul Istoric - cum i se mai spune, cu aleasă pompoşenie, celei mai cârciumoase zone din Capitală. O grea lovitură-n plex dată zaiafetului de Dorobanţi, zona Lipscanilor a ajuns azi loc de spionat mondenităţi mici şi mijlocii. Atmosfera boemă şi carcaletele de pe mese sunt completate de câte-un şobolănel zăpăcit de fum şi suficient de nervos cât să nu-i mai pese ce păţeşte dacă iese din subsol şi intră-ntr-o poşetă.

Una dintre cele mai snoabe halte din zonă e un restaurant japonez, care are legătură cu acest concept istoric aşa cum am eu legătură cu Balşoi Teatr. Printre gogoşerii şi tarabe cu băscuţe de lână netoarsă, salonul cu sushi, maki şi sashimi adună acolo orice fraier care adora să dea 60 de lei pe un crevete înfăşat în rucola.

Paradoxal, din ce în ce mai multă lume îşi cumpără case mult în afara metropolei. Nu pricep de ce-ţi trebuie vilă la Săftica dacă tu mănânci numai în buricul oraşului. Numai în România e posibil să dezvolţi afacerile imobiliare pe un mal şi cuptoarele cu pizza pe celălalt.

Simona Catrina este editor coordonator Tango