Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campioanele iau cu asalt Liga Naţională

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 9 septembrie 2006 ·

Astăzi, porneşte la drum şi Liga Naţională de handbal feminin. Startul în competiţie se dă în această după-amiază, de la ora 17.00, când campioana ţării şi câştigătoarea Cupei României, HC Rulmentul Braşov, va avea primul meci. Este a 49-a ediţie a campionatului primei divizii, a 10-a ediţie de când poartă denumirea de „Ligă Naţională”. Rulmentistele constituie una dintre formaţiile cu cele mai vechi state de serviciu pe prima scenă, fiind promovată din toamna lui 1963 în divizia A. La ediţia a 23-a a primului eşalon, Rulmentul reuşeşte să câştige atât campionatul, cât şi Cupa României. Era în primăvara lui 1981. De atunci braşovencele au mai ocupat în două rânduri locul secund (1983-1984 şi 1985-1986) şi trei (1982-1983 şi 1986-1987) pentru ca după 25 de ani să reuşească un nou titlu la încheierea sezonului precedent. În cei peste 43 de ani de evoluţie la nivelul cel mai înalt, a participat de opt ori în cupele europene, în Cupa EHF (1984, 1986 şi 1988), Cupa Cupelor (1995 şi 1996), Cupa Oraşelor (1997) şi „Challenge – Cup”, pe care a câştigat-o în acest an. A avut şi o evoluţie bună în Cupa Campionilor din 1982, când avea să evolueze în semifinală.

Al treilea sezon cu Mariana Târcă la timonă

În sezonul care începe astăzi, formaţia de la poalele Tâmpei porneşte pentru a 39-a oară printre granzii handbalului feminin românesc. Este poate cel mai greu sezon pentru Rulmentiste, pentru că ele au tripla coroană: Campionatul, Cupa şi Challenge-Cup. Toată lumea vrea să doboare un nume, fapt pentru care Mariana Târcă, aflată la al treilea mandat pe banca tehnică a echipei, a pregătit echipa în cele mai mici amănunte. S-au făcut transferuri de un înalt nivel, iar timp de mai bine de două luni echipa a participat la turnee în ţară, dar mai ales peste graniţă: Croaţia, Ungaria şi Germania.

O importanţă deosebită a avut-o turneul al treilea de la Bad-Ura

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 7 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 8 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 7 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 7 ore
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 9 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 9 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Preşedinta Macedoniei de Nord a refuzat să pronunţe la depunerea jurământului noul nume al ţării sale

News.ro acum 26 minute
Skopje a ajuns la un acord "istoric" cu Grecia în 2018, acceptând să adauge termenul geografic "Nord" la numele ţării pentru a pune capăt unei îndelungate dispute cu ţara vecină. Gordana Siljanovska-Davkova, prima femeie preşedinte al Macedoniei de

Ciolacu, „convins” că în octombrie, cel târziu, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în SUA

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, despre programul Viza Waiver, că este „ferm convins” că în octombrie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA, relatează News.ro. Vise pentru SUA și programul Visa WaiverFoto: Adrian825 | Dreamstime.co

Simone Tempestini a câştigat Raliul Argeşului

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Simone Tempestini, campionul naţional en titre, a câştigat, sâmbătă, Raliul automobilistic al Argeşului, etapa a doua a Campionatului Naţional de Raliuri Betano. Simone Tempestini a obţinut astfel a cincea sa victorie în această cursă. Echipajul Sim

Începe sesiunea de evaluări naţionale pentru peste 500.000 de elevi din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 9 ore
Începând cu 13 mai, peste jumătate de milion de elevi din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a se pregătesc pentru sesiunea de evaluări naţionale. Probele vor acoperi următoarele discipline: limba română, matematică, ştiinţe ale naturii şi limba maternă

Vremea

București
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

lun.

9°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

6°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°