Nu cred că trebuie să-ţi mai spun eu, drag cititor, a zecea şi a suta oară, că nu mai avem nimic sfânt. Asta ai constatat-o, fără îndoială, şi dumneata în ultimii ani, în care parcă tot ce mai ţinea cât de cât de decenţa şi normalitatea relaţiilor dintre oameni s-a ruinat rapid şi iremediabil. Pentru ca apocalipsa valorilor în care ne zbatem să devină posibilă, s-a procedat, cred eu, sistematic şi premeditat. S-a pus la cale, în ultimii ani, crima absolută împotriva vieţii spirituale româneşti.
Această crimă cu premeditare a fost pusă la cale de televiziuni şi de ziare, adică de ceea ce ar fi trebuit să fie a patra putere în stat, un fanion al democraţiei şi libertăţii cuvântului. În ultimii ani am asistat, ca principal fenomen al vieţii noastre naţionale, la pervertirea presei şi a televiziunilor. În loc ca ele să fie fabrici de informaţie şi de procesare a acesteia în spiritul adevărului şi al decenţei, ele au devenit suporturi pentru minciună, calomnie, defăimare, atacuri şi campanii purtate în spiritul relei credinţe şi-al relei voinţe, al transformării intenţionate a albului în negru şi-a negrului în alb. Fenomenul transformării aproape în întregime a presei "de calitate" în presă de partid, a asmuţirii sale împotriva adversarilor sub deviza reînnoită "totul pentru front, totul pentru victorie", a depăşit în gravitate chiar şi tabloidizarea presei, de care s-a vorbit în trecut atât de mult.
Şi fenomenul merge mai departe pe măsură ce ziarele se împuţinează, emisiunile de televiziune se radicalizează şi alegerile se apropie. Dispariţia locurilor în care, tradiţional, ziariştii îşi puteau exprima liber părerile, îngustarea şi radicalizarea rubricilor de opinie au dat naştere la fenomenul vinderii conştiinţelor, al aservirii punctelor de vedere ale ziariştilor politicii ziarului sau televiziunii care-i hrăneşte. Sclavi de presă au existat şi