Ceea ce facem aici în fiecare săptămînă, adică trezirea conştiinţei concetăţenilor noştri faţă de distrugerea unui oraş care era frumos, fac şi alţii, din ce în ce mai mulţi. Şi nu se cuvine să treacă neobservată acţiunea lor civică, mai ales cînd educaţia pe care o întreprinde se uneşte cu o aleasă sensibilitate. Ele amîndouă puteau fi văzute într-o expoziţie care a durat toată luna octombrie, dar s-a terminat înainte să apară acest articol. Sfioasă expoziţie, fiindcă un singur afiş mi-a ieşit în cale, în ajunul închiderii.
Se chema "Bucarest la mal-aimée: Privire de artist asupra unui oraş în pericol". Ca organizatori figurau Ministerul Culturii şi Ambasada Franţei, în parteneriat cu Preşedinţia şi cu Muzeul Naţional de Artă. Aşa scrie pe afiş; nu mai transcriu şi numele firmelor care au contribuit financiar, fiindcă n-am impresia că a fost mare cheltuială. Iniţiativa contează, şi ea a aparţinut unui grup de tineri arhitecţi şi fotografi, adunaţi în jurul unui artist franco-italian, Ferrante Ferranti. Li s-au alăturat studenţii (nu numai de la Arhitectură) care, de mai mult timp, se afirmă curajos într-o asociaţie numită "Case care plîng".
Au avut ideea genială de a plasa expoziţia de fotografii în Casa Kalinderu. Aceasta, după o foarte contestată restaurare, funcţionează ca muzeu, purtînd numele celor doi fraţi colecţionari. În 1893, adresa era "Strada Renaşterii, 2" (acum, Dr. Vasile Sion nr. 2-4). Important este că stucaturile aurite, dar ştirbe, împreună cu pictura ştearsă a tavanelor şi cu tencuiala cojită sau murdară dau exact acea impresie de paragină care face atmosfera expoziţiei. Urcînd scara de marmură, cu o balustradă de bronz ciuntită pe alocuri, ajungi la etaj, unde pe podeaua de scîndură a holului central sînt întinse nişte ligheane, ca şi cum ar curge ploaia de sus, prin imensa placă de sticlă care formează plafonul acestei săli.