Majorarea taxelor şi impozitelor locale cu 16,05%, conform prevederilor Codului Fiscal, decizie luată în şedinţa de Consiliu local de marţi, nu i-a speriat pe suceveni.
Sute de contribuabili s-au prezentat ieri la ghişeele şi casieriile Primăriei Suceava pentru a plăti taxele şi impozitele la noile valori. Aceştia au constatat că deşi au mai mult de plătit la impozitul pentru imobile sau terenuri, au mai puţin de plată la taxa de ecologizare, de multe ori diferenţa fiind în favoarea lor.
Acest lucru a fost posibil pentru că înainte de a aproba actualizarea taxelor şi impozitelor locale cu rata inflaţiei pe ultimii trei ani, aleşii locali au redus taxa de salubrizare cu 25%, mai exact, de la patru lei de persoană la trei lei de persoană/lună.
De exemplu, pentru o familie de patru persoane, care locuieşte într-un apartament cu două camere în zona centrală a Sucevei, impozitul pe apartament a crescut cu 17 lei, dar, în acelaşi timp, ei au de de plătit cu 48 de lei mai puţin la taxa de ecologizare, pe an.
Încasări în minus la Primăria Suceava, după scăderea taxei de salubrizare
Viceprimarul Ovidiu Doroftei a prezentat calculele în baza cărora s-a luat decizia de reducere a taxei de salubrizare, pentru a contrabalansa majorarea impozitelor locale.
„La nivelul bugetului municipiului Suceava, suma totală de plătit, ca diferenţă la cota de taxare din 2012 indexată cu această creştere de 16,05% pentru 2013, reprezintă 900.605 lei în plus, în vreme ce prin scăderea taxei de ecologizare încasăm mai puţin cu 903.424 lei. Practic, persoanele fizice vor plăti mai puţin decât anul trecut, excepţie făcând cei care au mai multe proprietăţi”, a explicat viceprimarul Sucevei.
Majorarea taxelor şi impozitelor locale, în exemple
Pentru a se înţelege mai bine cum se reflectă majorarea taxelor şi impozitelor în banii pe care îi au