Egipt, 4 iunie. În prima sa vizită în regiune, preşedintele Statelor Unite salută, reverenţios, Islamul şi oficializează ceea ce candidatul Barack Hussein Obama promisese în campanie, anume ruptura definitivă cu tonul agresiv şi cu politicile belicoase ale Administraţiei Bush. Şeful democrat de la Casa Albă evită cuvîntul „terorism“ şi propune lumii musulmane să deschidă, alături de America, o eră a încrederii şi a concordiei. Tot atunci, Israelul şi Autoritatea Palestiniană sînt chemate la negocieri de pace, cu final prevăzut – două state care să coexiste paşnic. Iar Iranului, ce se pregătea de alegeri, Barack Obama îi propune un dialog necondiţionat, aceasta după ce recunoaşte, într-un gest fără precedent, de o certă valoare diplomatică, implicarea CIA în lovitura de stat care înlătura, în 1953, în plin Război Rece, un guvern iranian ales democratic. La Washington, adversarii percep discursul lui Obama ca pe o capitulare. „La nivel global, această deschidere către lumea musulmană a plasat preşedintele pe teren arab, utilizînd mentalitatea liderilor regiunii, acceptînd retorica adversarilor noştri, fără a reuşi să promoveze importanţa simbolică a Americii sau să avanseze interesele noastre naţionale“, a comentat un analist conservator de la American Enterprise Institute. Iar un altul a adăugat că „America are un are slăbit“ în urma acestui discurs. Schimbarea de paradigmă este evidentă, rezultatele sînt însă incerte. Realegerea preşedintelui ultraconservator Mahmud Ahmadinejad – contestată vehement de opoziţia reformatoare, susţinută, în stradă, de cei mai curajoşi dintre partizanii ei – pare să îngreuneze încercările Administraţiei Obama de a depăşi deceniile de ostilitate între SUA şi Iran. Iar legitimitatea fisurată a lui Ahmadinejad, al cărui mandat se reînnoieşte, iată, în urma unui scrutin suspect de fraudă, nu face neapărat din acesta un partener male