Universitatea Cluj - FC Braşov şi ACS Poli Timişoara - Astra Giurgiu au fost meciurile programate vineri în etapa a 16-a a Ligii I. Derby-ul rundei se va juca duminică, de la ora 21.00, în Ghnecea, când Steaua va întâlni Petrolul Ploieşti.
Astra Giurgiu a învins pe ACS Poli Timişoara cu scorul de 2-1 (0-0), vineri seara, pe stadionul Dan Păltinişanu din Timişoara, într-un meci din etapa a 16-a a Ligii I de fotbal. Astra s-a desprins în fruntea clasamentului la 5 puncte de Steaua (care are trei jocuri mai puţin).
Marian Cristescu a marcat ambele goluri ale oaspeţilor, în min. 53 şi 79, al doilea din lovitură liberă. Poli a redus din diferenţă prin Florin Nanu (87), în urma unui corner. Astra a terminat meciul în zece oameni, francezul Vincent Laban fiind eliminat pentru al doilea cartonaş galben (82).
Astra este neînvinsă de şase partide, iar ultimele patru le-a câştigat (două acasă, două în deplasare).
În primul meci al etapei a 16-a, Universitatea Cluj a învins cu scorul de 2-0 pe FC Braşov.
Programul etapei a 16-a este următorul: sâmbătă - Viitorul Constanţa - Oţelul Galaţi (ora 18.30 - DigiSport1), FC Vaslui - Ceahlăul (ora 19.00 - DolceSport1), Săgeata Năvodari - Dinamo (ora 21.00 - DigiSport1); duminică - FC Botoşani - Concordia Chiajna (ora 14.00, DigiSport1), Corona Braşov - Pandurii Tg. Jiu (ora 18.30, DigiSport1), Steaua - Petrolul Ploieşti (ora 21.00 - DigiSport1); luni - Gaz Metan Mediaş - CFR Cluj (ora 20.30 - DigiSport1).