Ar fi ideal sa ne inselam in deocamdata poate prea precipitatul nostru diagnostic si sa descoperim in totusi simpaticul hlizit pe cel ce, realmente, a adus cu el atita speranta de redresare generala, dar... Risul lui Basescu e unul din basme. Al eroului din basme, glandularul, nu al cititorului de basme, controlat, acesta, de biblioteca, de bonton. Setila, Flaminzila, Haplea ar fi doar trei repere de lectura. De mers chiar la Basmele romanilor, in care inteleptul Ispirescu ne-ar oferi bibliografie cit de cit exhaustiva. Si ca sa nu ne simtim cumva limitati, sa apelam o secunda si la Jung, Freud, Adler, Erikson, Fromm, pentru a ne da seama, pronto, cit de autentica e grimasa jubilant devastatoare a comicului de la Cotroceni. Daca nu cumva congestia de gland ejacular, din momentul risului, e doar pacalitoare mima. Pentru cine? Ar sti prea bine euforicul basmuitor pentru cine. Sa fim insa corecti: victoria zdrobitoare a celui ce a dirijat fortele antipesedismului in ultimele alegeri ii si confera privilegiul sa juiseze. Nimeni n-ar fi fost in stare sa-i aplice mastodontului upercutul meritat. Dupa care, iata, cazutul la podea inca nu poate reveni la pozitia in doua picioare (din patru). Mai aplicase cineva cam aceeasi lovitura aceluiasi specimen, numai ca gentiletea unui Constantinescu n-a fost si suficienta pentru desavirsirea proiectului sau civilizator. Intr-o populatie inca buimaca de colectivism si infestata de securism generalizat. De unde si, compensator, adeziunea aceleiasi populatii la risul din basme, din popor carevasazica, al succesorului lui Constantinescu, ris mai la indemina cind lumea incepe sa-ti fie draga, adica la o cinzeaca, doua. Ce-i, in schimb, mai greu de-nteles e chiar memoria victoriosului: plecat in campanie - una covirsitoare prin importanta - cu o echipa absolut credibila si care l-a si sprijinit cu demna abnegatie, asezatul pe tronul de la