Rigiditatea administrativă nu produce, în nici o limbă, cele mai fericite mostre de stil. Textele abundă în formule clişeizate şi acronime, conţin o terminologie de specialitate adesea obscură, au o sintaxă greoaie, cu acumulări nominale. În unele cazuri, e vorba chiar de abateri de la normele curente, de erori perpetuate cu ajutorul formularelor. În instrucţiuni, dispoziţii, cereri, declaraţii etc. se constituie lanţuri lungi de genitive şi construcţii gerunziale, în timp ce listele şi tabelele preferă juxtapunerea de substantive şi adjective în forma de nominativ, fără indicarea relaţiilor: "denumire entitate nonprofit", "repartizare fonduri". Faptul că în aceste formulări se evită în mod sistematic genitivul sau prepoziţiile care ar dezambiguiza secvenţa nu se explică decît aparent prin nevoia de economisire de timp şi spaţiu: formele flexionare sau prepoziţiile nu ocupă un loc (mult) mai mare decât juxtapunerea; e mai curând vorba de crearea unui efect de "stil telegrafic", asociat birocraţiei eficiente - ca şi cînd, stilistic, ar fi foarte important ca limbajul administraţiei să nu se confunde cu cel de toate zilele.

Una dintre formulele supărătoare ale limbajului juridic-administrativ actual este membri de familie. Caracterul ei nefiresc provine din combinarea nepotrivită a sensului lexical (al cuvîntului membru) cu semantica unei construcţii gramaticale (cu prepoziţia de). Membru impune folosirea genitivului, care să indice relaţia de apartenenţă la grup: "membru al unei organizaţii", "membrii guvernului" etc., relaţia parte-întreg fiind una individualizată. Construcţia cu de indică, în schimb, o calitate, o proprietate: soţie de doctor este altceva decât soţia doctorului. Cei care predau limba română unor străini ştiu cît de greu e să le explici vorbitorilor de limbi în care această diferenţă nu e foarte clar marcată faptul că în română există r