Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suflet de artist

Publicat in Jurnalul, vineri 5 februarie 2010 ·

Ce fac actorii de la Hollywood când nu joacă în filme?

Suflete sensibile, înclinaţi către artă, indiferent dacă este vorba despre film, muzică, pictură sau poezie. Vedetele din Cetatea Filmului au zeci de talente mai mult sau mai puţin ascunse. În adolescenţă rupea inima colegelor, nu doar pentru că făcea parte din echipa de fotbal a liceului, ci şi pentru că picta. Este vorba despre Josh Hartnett, care a mărturisit la un moment dat că ori de câte ori găsea timp dădea fuguţa la şevalet, visând ca într-o bună zi să ajungă un pictor apreciat. Între timp a devenit actor.

DALI, PICASSO, HOPKINS. Aveţi cumva impresia că unul dintre aceste nume nu-şi are locul în această înşiruire? Da şi nu. Depinde cum pui problema. Cert este că Sir Anthony Hopkins îşi expune lucrările la Londra şi la Edinburgh, pictura fiind cea mai recentă dragoste a sa, descoperită la 72 de ani. Se pare că mama actorului picta, astfel s-ar putea explica talentul descoperit la bătrâneţe de acesta. Asta pe lângă veleităţile de compozitor dovedite de Hopkins după ce a compus "The Masque of Time", partitură interpretată de Dallas Symphony Orchestra. La rândul său, David Duchovny, alias agentul Mulder din "Dosarele X", este artist graffiti. Probabil că David pune mâna pe tubul cu vopsea atunci când nu este prea ocupat cu problemele provocate de dependenţa de sex. Într-un astfel de moment, actorul a pictat oceanul pe unul dintre pereţii dormitorului şi îşi imaginează că stă la plajă împreună cu soţia.

STĂPÂNUL POEZIEI. Aragorn (interpretat de Viggo Mortensen) din "Stăpânul inelelor" este în viaţa reală Stăpânul poeziilor. Chipeşul actor se lasă pradă reveriei şi aşterne poezii atunci când îl vizitează muza. Lui Viggo chiar i s-a publicat un volum de poezie, "Ten Last Night" în 1993. Pentru ca în 1999 să revină în forţă cu "Recent Forgeries", o inedită colecţie de poez

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 7 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 9 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 8 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 11 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 10 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 8 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 8 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 13 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Preşedinta Maia Sandu a confirmat un acord de securitate al Republicii Moldova cu UE

Ziua Constanta acum 12 ore
Preşedinta Maia Sandu a confirmat vineri la Berlin relatările din mass-media conform cărora Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE, relatează agenţia EFE. Maia Sandu a reamintit că Republica Moldova beneficiază deja de o misiune ci

Vremea

București
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

13°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°