Oamenii care merg în călătoriile lor cu cortul sunt destul de greu de categorisit. Aşa, la repezeală, ai spune că se împart doar în vreo două grupe: montaniarzii avizaţi şi cei care vizitează muntele din când în când şi fac experimente.

O clasificare pripită, asta ar fi concluzia, după doar o noapte petrecută în campingul din Durău. Noi ne-am tras mai la o margine în seara când am ajuns, am zis să nu dăm nas în nas dimineaţa cu priveliştea altor oameni care nici ei n-au chef să se trezească cu faţa la noi. Poate doresc să privească muntele sau cerul pe o traiectorie curată. Şi ziceam de clasificări. Habar n-am avut unde să-mi încadrez vecinii de camping, cazaţi şi ei în propriul cort. Aveau alături o maşină măricică şi nişte boxe pe măsură, şi din astea ieşeau nişte zgomote pe care ei, - vreo trei domni destul de bine hrăniţi plus o doamnă cu multe bijuterii -, aşezaţi pe scăunele pliante, în faţa unei măsuţe pliante, le decriptau ca fiind muzică. Apoi mai era un domn - iarăşi un caz aparte - stătea la marginea cărării care ducea la toaleta campingului, cu o ţigară în gură, şi te privea când treceai. De fapt, avem nevoie de alte verbe, aşa că dăm fuga la dicţionarul de sinonime: se holba, se zgâia, se chiora, îşi bulbuca ochii, şi altele asemenea. Asta se întâmpla de când începeai să te apropii de el şi până te îndepărtai şi chiar şi atunci trebuie că mai avea câte ceva de descoperit, că-şi punea mâna streaşină la ochi. Nu conta cine trecea: o doamnă care se îndrepta înspre chiuvetă să spele nişte cartofi sau poate copilul trimis de părinţi să se spele pe mâini înainte de masă. Nu scăpa nimeni acestui examen de minuţiozitate.

Am avut în noaptea aceea şi vecini cu care nu am stabilit un contact vizual, ci doar auditiv, şi acela săracul, într-un singur sens: dinspre ei spre noi, melodia „Cântec despre Bucovina", interpretată de Grigore Leşe, pusă în buclă p