• Alexandru Gruia din Turdas mai lupta si astazi in vis la Stalingrad sau Odessa.
• Batranul de 92 de ani a strabatut mii de kilometri pe jos cu arma in mana pana in sudul Crimeii.
"Noaptea nu dorm aproape deloc. Stau intins in pat si revad cu ochii deschisi pozitiile batalionului meu in asalturile din razboiul Crimeii.
Visez bataliile de la Odesa si de la Stalingrad si ma mir cum m-a ajutat Dumnezeu sa razbesc. Sara eram oameni normali ascunsi in transee sau in corturi. Iar a doua zi te trezeai cu el, camaradul de langa tine, cu care ai vorbit si ai luptat poate luni de zile, nebun. Sau il vedeai cum a incaruntit de tot in numai cateva ore. Cum am putut rezista toti anii aceia de razboi? Sa iti astepti in fiecare secunda, in fiecare minut moartea. E mai cumplit decat atunci cand iti pierzi un copil sau mama. Ma gandeam ca in fiecare moment ar putea veni un glont sa ma loveasca si sa crap acolo nestiut de nimeni."
O confesiune pe care Alexandru Gruia nu a facut-o in soapta, ci a spus-o raspicat. A luptat trei ani in cea mai cumplita batalie a lumii moderne - al doilea razboi mondial. Apoi s-a intors in satul Turdas, din judetul Hunedoara, pentru a reinnoda firul unui destin, frant atunci cand vocea maresalulul Antonescu a urlat din difuzoare la 22 iunie 1941: "Ostasi romani, va ordon treceti Prutul!"
Mirosul cadavrelor acoperit de fumul tigarilor
Intr-o zi de februarie anormal de calda, nicio adiere de vant nu tulbura viata care curgea molcom pe luciul Muresului, printre firele de iarba, in crengile copacilor pitici din apropierea gradinii lui Alexandru Gruia.
"Pe front ne dadeau tigari foarte fine, germane. Ne spuneau sa fumam ca sa nu mai simtim duhoarea de cadavre care se descompuneau langa noi. Uneori treceau zile pana inceta focul si puteam sa ii ingropam pe cei cazuti." Memoria batranului funct
