Premierul Dmitri Medvedev, pe vremuri unul dintre cei mai populari lideri rusi, este in prezent "un cadavru ambulant", in contextul in care fostul sau mentor, presedintele Vladimir Putin, il saboteaza constant, scrie "Washington Times". Miscarile din ultima perioada de la Kremlin i-au determinat pe multi analisti sa afirme ca Putin, un presedinte ce actioneaza fara scrupule, se pregateste sa scape de protejatul sau "prea reformist". Potrivit acestora, inlaturarea lui Medvedev este "iminenta", iar premierul de la Moscova va ajunge in "obscuritate politica".
Publicatia afirma ca Medvedev (47 de ani) a fost mereu partenerul junior in duetul pe care l-a format cu Putin (60 de ani). Atunci cand Medvedev a ajuns presedinte, el a facut practic schimb de functii cu fostul ofiter din cadrul temutului KGB, astfel incat Putin sa ramana in zona puterii.
Dar, la un moment dat, romantismul politic dintre cei doi s-a stins. Evenimentul pare sa se fi petrecut candva intre mandatul de presedinte al lui Medvedev (2008-2012) si reintoarcerea lui Putin ca sef al statului, in luna mai a anului trecut.
Putin a anulat reformele politice initiate de fostul sau protejat, facand ca defaimarea oficialilor sa fie din nou o infractiune si impunand controlul Kremlinului in alegerea directa a guvernatorilor din Federatia Rusa. In acelasi timp, presa de stat, aproape complet pro-Putin, il ignora pe premier sau difuzeaza materiale negative despre el.
Unde a gresit Medvedev. Ce cred analistii
Cei mai multi analisti sunt de parere ca inlaturarea lui Medvedev este "iminenta", iar premierul de la Moscova va ajunge in "obscuritate politica". "Washington Times" a publicat declaratiile catorva cunoscatori ai scenei politice de la Moscova:
*Andrei Piontkovsky, analist politic: "Putin a decis deja in problema Medvedev. Acum este doar o