Deşi are doar 13 ani, Ionuţ este un interpret cunoscut în judeţul Gorj, reuşind să câştige încrederea iubitorilor de folclor cu melodiile Mariei Apostol.
De la vârsta de şase ani, lui Ionuţ îi plăcea foarte mult muzica populară. Mama lui i-a cântat încă de când avea câteva luni, iar acesta s-a îndrăgostit de vocea ei. Şi acum, în timpul liber, Ionuţ cântă împreună cu mama lui, în poiana din faţa casei din Runcu. „Mă uitam la televizor şi vedeam diverşi cântăreţi de muzică populară. Cântam şi eu, şi, uşor, uşor am învăţat cântecele acestora. Maria Apostol a fost şi va fi interpreta mea preferată. Am văzut-o în poze, ea este din Runcu. I-am vizitat Casa Memorială şi mi-a plăcut foarte mult“, spune Ionuţ. În clasa întâi, s-a înscris în Ansamblul „Maria Apostol“, înfiinţat de profesoara de muzică Aurora Traşcă. „Mi-am dorit foarte mult să fac parte din acest ansamblu. Am cântat mai multe melodii ale Mariei Apostol şi am reuşit să câştig aprecierea doamnei profesoare, care m-a primit imediat în acest grup. Timp de patru ani, am cântat alături de acest ansamblu. Am participat la mai multe concursuri în judeţ şi am câştigat diverse premii. Am cântat alături de mama mea la Otopeni colinde, a fost un sentiment unic şi aş vrea să mai cânt alături de ea“, mai spune acesta. În clasa a doua, Ionuţ s-a înscris şi la Şcoala Populară de Artă, secţia Canto.
Studiază vioara şi pianul
„M-am înscris pentru că voiam să fac performanţă. Acolo am învăţat multe secrete ale cântecului, pe care nu le-aş fi descoperit singur. Apreciez profesorii pe care îi am şi care m-au învăţat foarte multe lucruri. Acum sunt în anul întâi de perfecţionare şi mai am doi“, mai spune Ionuţ. În clasa a cincea, a mers a Liceul de Muzică Constantin Brăiloiu, unde a învăţat să cânte la vioară şi pian. „Am vrut să învăţ să cânt la vioară, să mă pot acompania singur. M-am gândit că, poate în