Un adolescent a ucis miercuri seara opt persoane şi a rănit alte cinci cu o armă albă, în nord-estul Chinei, au anunţat joi autorităţile locale citate de agenţia China Nouă, relatează AFP, conform Mediafax.
Tânărul, identificat sub numele de Li, a fost plasat în arest preventiv după aceste fapte care au avut loc la Fushun, un oraş în provincia Liaoning, au precizat agenţia oficială şi alte publicaţii chineze.
Potrivit presei oficiale, Li, înarmat cu un cuţit, a pătruns în domiciliul prietenei sale, la scurt timp după o dispută cu aceasta şi a ucis doi membri ai familiei acesteia. După ce a ieşit din locuinţă, el a făcut alte 11 victime, dintre care şase au murit.
În 2010, atacuri sângeraoase comise cu arme albe în mai multe şcoli de către indivizi cu probleme sau şomeri s-au soldat cu 17 morţi, consternând China prin atrocitatea lor.
Statisticile oficiale indică o creştere globală a criminalităţii în China în ultimii 30 de ani, dar autorităţile insistă pe faptul că aici numărul omuciderilor ar fi inferior faţă de cel înregistrat în statele occidentale.
Un adolescent a ucis miercuri seara opt persoane şi a rănit alte cinci cu o armă albă, în nord-estul Chinei, au anunţat joi autorităţile locale citate de agenţia China Nouă, relatează AFP, conform Mediafax.
Tânărul, identificat sub numele de Li, a fost plasat în arest preventiv după aceste fapte care au avut loc la Fushun, un oraş în provincia Liaoning, au precizat agenţia oficială şi alte publicaţii chineze.
Potrivit presei oficiale, Li, înarmat cu un cuţit, a pătruns în domiciliul prietenei sale, la scurt timp după o dispută cu aceasta şi a ucis doi membri ai familiei acesteia. După ce a ieşit din locuinţă, el a făcut alte 11 victime, dintre care şase au murit.
În 2010, atacuri sângeraoase comise cu arme albe în mai multe şcoli de către indivizi cu probleme sau şomeri s-au