Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Parlamentarii au acces la documentul acordului cu FMI, dar actul nu poate fi făcut public

Publicat in Mediafax, marți 10 septembrie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, la finalul întrevederii cu parlamentarii UDMR, că săptămâna viitoare va prezenta în Parlament "liniile principale" ale viitorului acord cu FMI, BM şi CE, iar parlamentarii vor avea acces la scrisoarea de intenţie, însă documentul nu poate fi făcut public.

"Am pus la dispoziţie textul scrisorii, nu este public, însă şi domnului Blaga i-l voi da şi celorlalţi lideri politici, pentru ca totuşi să nu discutăm pe speculaţii din presă (...) parlamentarii vor avea acces la scrisoarea de intenţie", a spus Ponta.

Premierul a afirmat că în plenul celor două Camere ale Parlamentului va prezenta săptămâna viitoare "elementele principale", dar nu poate să prezinte public documentul până la aprobarea board-ului FMI, conform procedurilor instituţiei internaţionale.

În ceea ce priveşte eventuala reducere a CAS cu 3%, propusă de PNL, Ponta a precizat că o decizie în această privinţă va putea fi luată la jumătatea lunii octombrie.

"Am inclusiv impactul bugetar făcut de către domnul Voinea al diferitelor propuneri enunţate. S-a vorbit de reducerea cotei unice, de reducerea CAS-ului, de toate celelalte, pe măsură ce avem toate datele vedem până la jumătatea lui octombrie de unde putem să tăiem ca să putem să punem în altă parte", a mai spus Ponta.

Premierul Ponta declara, recent, că singurele majorări de taxe, convenite cu FMI şi CE în cadrul noului acord, sunt majorarea accizelor la produsele de lux, pentru a compensa reducerea TVA la pâine, şi plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate la venituri obţinute din chirii de persoane fizice.

Premierul le ceruse miniştrilor în august ca, la 1 septembrie, să se afle într-un stadiu avansat pentru redactarea bugetului pe anul viitor, precizând că documentul va fi discutat cu grupurile parlamentare, inclusiv cu PDL, iar noul acord cu FMI va fi prezentat

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum 34 minute
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum 46 minute
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum o ora
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum o ora
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 5 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 5 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Horoscop 29 aprilie 2024. Zodia care are nevoie de odihnă

Cancan acum 41 minute
Horoscopul zilei de luni, 29 aprilie 2024. Ce prevăd astrele pentru fiecare zodie în parte? Nu uita să te odihnești suficient pentru a preveni problemele legate de circulație. Somnul ajută la recuperare, iar în ultima perioadă chiar ai muncit mult.

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°